Adriana Bahmuțeanu pătrunde oficial în domeniul designului vestimentar: prezentatoarea TV lansează prima sa colecție, With Love, în cadrul târgului de nunți Expo Ideal Mariaj Iași.
Adriana Bahmuțeanu, alături de brandul său Bahmu Atelier, se va afla între 29 și 31 martie la Iași, unde va prezenta publicului, în premieră, o colecție de rochii de seară menite să înfrumusețeze orice femeie care se pregătește pentru un eveniment important, precum nunta.
Astfel, vizitatorii Expo Ideal Mariaj Iași vor putea face cunoștință cu cele mai noi și mai inedite creații vestimentare feminine. Ele poartă eticheta Bahmu Atelier și sunt dedicate femeilor mândre de formele lor, care-și doresc să fie cochete fără să cheltuiască o avere.
Adriana Bahmuțeanu: Când eram mică mi-am luat pălărie de cowboy să fiu ”texană” ca în Dallas
„Mă bucur foarte mult să iau parte la acest eveniment, unde voi prezenta publicului prima colecție Bahmu Atelier, With Love. Eu și echipa mea, alături de prietena mea bună Camelia Enciu, lucrăm de câteva săptămâni la această colecție, care vine mai ales în întâmpinarea femeilor cu forme. Cred că există o mare necesitate de astfel de haine pe piață; femeile mai plinuțe reușesc cu greu să se îmbrace frumos la evenimente deosebite. Fie nu găsesc haine elegante pe măsura lor, fie ele sunt mult prea costisitoare. La Bahmu Atelier nu există astfel de probleme. Avem rochii frumoase, de ocazie, croite pentru toate dimensiunile, la prețuri extrem de prietenoase!”, declară Adriana Bahmuțeanu.
Cum ţi se par hainele create de Bahmu?
Ultima modificare februarie 24, 2022 2:24 pm