Dacă până acum ne-am etalat picioarele în rochiţe şi jeanşi scurţi, e momentul să ne completăm garderoba cu pantaloni în tendinţe. Iată 6 modele trendy pe care trebuie să le ai!
Pantaloni
Ce pantaloni purtăm toamna aceasta? În esenţă, purtăm ce ne place şi ce ne vine bine, însă designerii ne recomandă pantalonii creion tăiaţi în linii drepte, cu talie înaltă, pe care să îi asortăm cu topuri fluide sau cămăşi cambrate, dar şi jeanşii skinny, ce toamna aceasta se „înţeleg” perfect cu blugii evazaţi!
La fel de trendy sunt şi pantalonii în culori calde, de la cărămiziu la maro camel, cu manşete şi pense, pe care îi putem combina arminios cu cardiganuri delicate sau puloveraşe tricotate.
Pantalonii harem, cu turul lăsat, sunt în vogă şi în sezonul rece 2011. Schimbarea este că şalvarii orientali sunt o idee mai eleganţi, înnobilaţi cu pense, manşete, deci pot fi combinaţi cu uşurinţă şi la ţinute office.
În sezonul rece mai purtăm şi colanţi groşi, ce amintesc de pantalonii de călărie. Cu inserţii de piele pe coapse şi în interiorul gambei, aceştia se asortează perfect cu cizmele cu carâmb înalt şi malete.
Toate produsele din colaje pot fi cumpărate de pe shop.unica.ro, iar preţurile lor sunt reduse, aşa că spor la shopping!
Foto: shop.unica.ro