5 trucuri rapide pentru a te îmbrăca stilat cu puțini bani

.

Pare imposibil să ții pasul cu trendurile fără a-ți falimenta bugetul lunar, mai ales dacă cu greu te poți abține să nu îți cumperi ceva atunci când intri într-un magazin. Mult timp, conceptul de „femeie bine îmbrăcată” a fost sinonim cu hainele scumpe ale firmelor de talie mondială. În prezent, să fii bine îmbrăcată ține mai degrabă de creativitatea cu care îți compui ținutele și de trucurile pe care le știi pentru a-ți cumpăra haine de efect, dar la prețuri accesibile. Există câteva reguli de care trebuie să ții cont, dacă vrei să te poți îmbrăca bine fără să cheltuiești o avere:

Umple-ți dulapul cu piese de bază

Piesele vestimentare de bază sunt acelea care nu se demodează niciodată și de la care începi crearea unei ținute. Asta înseamnă că în dulapul tău ar trebui să se regăsească tricouri și bluze simple, în mai multe culori, veste, jachete simple, jeanși și maiouri. Pe baza acestor piese vei putea construi apoi o ținută spectaculoasă prin accesorizare sau prin suprapunerea unor alte haine, astfel încât să creezi un look memorabil și personalizat. Aceste piese basic nu sunt, de regulă, foarte scumpe și poți găsi adevărate chilipiruri în sezonul reducerilor. Sau poți investi în haine din materiale de calitate, pe care să le păstrezi în garderobă mulți ani de acum încolo. Decizia îți aparține.

Investește în accesoriul suprem

Geanta poate fi piesa de rezistență a oricărei ținute și, de multe ori, poate face diferența între un outfit banal și unul care nu trece neremarcat. Orice femeie are în garderobă câteva modele de genți, de la cea pe care o poartă de zi cu zi, la clutch-ul pentru ocazii speciale sau geanta pe care o ia cu ea în vacanță. Problema atunci când îți cumperi genți este că trebuie să ai mare grijă la calitatea lor și să te asiguri că nu vor ceda după câteva purtări. Este un mit faptul că o geantă bună te costă o avere, mai ales dacă te uiți peste aceste modele deosebite de genți, la prețuri reduse și cu 66%. După cum vezi, dacă știi unde să vânezi reducerile, te poți alege cu genți la care până acum doar visai.

Fă-ți cumpărăturile în mod inteligent

Pentru că tot a venit vorba despre reduceri, învață care sunt perioadele în care găsești cele mai bune prețuri la haine și accesorii. De regulă, magazinele au mai multe perioade în care au reduceri masive, în principal atunci când se lichidează stocurile. De exemplu, după Crăciun în magazine intră colecțiile cu haine festive, pentru Revelion, iar după 1 ianuarie încep reducerile la hainele de iarnă, pe care le poți găsi și la jumătate de preț. Evită în schimb să îți faci cumpărăturile în lunile septembrie, martie și mai-iunie, întrucât acestea sunt perioadele în care magazinele introduc noile colecții, iar prețurile nu sunt tocmai cele mai avantajoase.

Scapă de hainele pe care nu le mai porți

Orice femeie are în garderobă haine noi-nouțe, pe care și le-a cumpărat impulsiv, doar ca să își dea seama că nu îi plac atât de mult. Fă-ți un inventar al garderobei și pune deoparte toate hainele pe care nu le-ai purtat deloc în ultimul an. În funcție de starea lor și de brand, le poți vinde mai departe. Astfel, îți vei elibera dulapul de piesele vestimentare inutile și, în plus, poți obține bani pentru a-ți cumpăra niște haine care să îți placă cu adevărat și pe care să le porți cu plăcere.

Păstrează pe umerașe câteva ținute de ocazie

Dacă ți se întâmplă să petreci jumătate de oră în fața dulapului, gândindu-te că nu ai în ce să te îmbraci când trebuie să mergi la un eveniment, atunci cea mai bună soluție este să investești în două-trei ținute speciale. Clasica rochie neagră este de nelipsit din garderoba oricărei femei, la fel și pantofii cu toc, simpli, tot negri. Mai poți adăuga o rochie colorată, de cocktail, precum și un blazer elegant, pe care să îl poți asorta mai multor tipuri de ținute. Acest lucru îți va salva timp prețios când trebuie să te îmbraci pentru o ocazie specială și, în plus, nu vei mai fi tentată să investești în haine elegante pe care nu vei avea ocazia să le îmbraci.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:MRProduction

    
Vedete din Romania Vedete internationale