Vara înseamnă culoare, nuanţe puternice şi combinaţii eclectice, când codul vestimentar este poate cel mai generos. Când vine vorba de machiaj însă, codul combinaţiilor…
… îşi păstrează rigoarea. Nu te sfii să alegi nuanţe super saturate nici în acest sezon, dar asigură-te că le porţi corect.
Iată cinci culori de sezon pe care trebuie să le ai în trusa de make-up.
Gloss oranj
Mai eficient decât rujul, glossul nu trebuie să îţi lipsească din geantă pe timp de vară şi bine ar fi să îl foloseşti cât mai des. Va fi vital pentru buzele tale, pentru că ţi le hidratează şi protejează de soare, vânt şi sare mai bine decât orice cremă.
În locul clasicului ruj roşu, alege glossul oranje, cu tentă de corai, care îţi va evidenţia minunat buzele şi ţi le va face irezistibile.
Nuanţa caldă, exotică şi proaspătă de portocaliu este şi uşor de asortat, începând cu tenta măslinie a tenului, după două sesiuni de plajă.
Smokey-eye sau orice altă tehnică de machiaj va fi remarcabilă în nuanţe pale, precum maro cald şi roz prăfuit. Realizat din umbre de maro şi linii luminoase de roz, machiajul va reda privirii un mister atrăgător, fără însă ca ochii să fie prea întunecaţi sau prea încărcaţi. Pentru un efect mai luminos, adaugă şi puţin purpuriu.
Lac de unghii verde-turcoaz
Acum, mai mult ca oricând, nail stiliştii s-au întrecut pe ei. Tendinteţele sunt extrem de numeroase iar tehnicile de realizare şi colorare, cu grafică pop art, desene inedite şi aplicaţii cât mai în relief, sunt departe de a fi complete. Pe plajă şi în orice alte ocazii convenţionale, poţi recurge cu încredere la oja simplă, mată, dar lucioasă, care va face ca manichiura ta perfectă să fie la fel de elegantă.
Optează pentru un lac în culori calde şi proaspte. Noi îţi recomandăm verde-turcoaz, ce reflectă spectacolul cromatic al recifelor de corali într-o singură nuanţă.
Fie că îl preferi pudră sau sub formă de cremă, blush-ul în nuanţă de piersică îţi va lumina obrajii şi va completa armonios machiajul natural recomandat pe timp de vară.
Când tenul este bronzat, un blush deschis la culoare îţi poate defini la fel de intens pomeţii ca unul colorat, accentuând însă obrazul prin luminozitate.
Ruj pentru buze cărnoase
Zmeură, căpşuni, cireşe negre, toate sunt delicioase, şi la fel vor fi şi pe buzele tale, dacă alegi un ruj inspirat din culorile fructelor de vară. Chiar şi rujul roşu aprins va ajunge să pălească curând, cedând locul, se pare nuanţelor mai închise spre maro, purtate cândva. Aşadar, poţi opta încă de pe acum pentru un ruj două-trei nuanţe mai închise care nu va face decât să îţi redea senzaţia de buze cărnoase, calde şi irezistibile.