Stilul boho este eclectic, o combinaţie reuşită între hippie, vintage şi casual-chic, iar vedetele îl abordează cu stil. Iată 4 ţinute perfect pentru zilele de toamnă ce vor sosi.
Boho de toamnă
Nicole Richie poartă o ţinută uşor de reprodus, compusă dintr-o rochie-cămaşă albă de bumbac, asimetrică, prinsă în talie cu o cureluşă împletită, saboţi decupaţi şi o bentiţă prinsă în stil african. Look-ul este lejer şi sexy, perfect pentru zilele răcoroase ce vor veni!Kate Bosworth nu se poate dezlipi de botinele până la gleznă nude, cu aspect uzat! Ea le-a combinat cu o pereche de pantaloni scurţi cu talie înaltă, cu imprimeu floral, top alb simplu şi o cămaşă din denim mai lărguţă. Pandantivul auriu de la gât şi geanta maro masivă completează look-ul boho-chic.
Olivia Palermo este etalon de stil vestimentar, iar ţinutele abordate de ea sunt mereu demne de urmat. De data aceasta, fashionista a gândit o ţinută boho foarte elegantă: pulover tricotat nude, pe gât, fustă maxi cu imprimeu celest şi curea din piele maro. Brăţările metalice aduc acel plus necesar unui ansamblu vestimentar boho de succes!
Vanessa Hudgens aduce în prim plan puloverul purtat ca rochie. Ca să obţii un look boho perfect, asortează ca ea: cizme cu carâmb înalt şi o mulţime de accesorii, de la brăţări, coliere, lanţuri şi inele masive.
Care e look-ul tău preferat? Cum ţi-ar plăcea să te îmbraci toamna aceasta?
Ca să fii mereu în tendinţe, nu rata promoţiile de pe shop.unica.ro! Aici o să găseşti cele mai trendy articole vestimentare şi accesorii, ba chiar şi itemuri pentru a-ţi compune ţinute boho!
Foto: Hepta, Northfoto