3 ținute de toamnă, potrivite pentru birou

.

Trecerea de la vară la toamnă te poate pune într-un impas vestimentar, iar găsirea hainelor potrivite pentru birou poate fi o sarcină extrem de grea. Ne-am gândit să îți venim în ajutor și să îți propunem trei ținute de toamnă potrivite pentru birou.
Când nu știi ce să porți, inspiră-te de la divele americane de altădată. Audrey Hepburn a avut un stil impecabil, iar ținutele ei sunt perfecte și pentru birou. Pantalonii până la gleznă, pulovere mulate și pe gât, cămășile, balerinii, toate acestea făceau parte din garderoba ei, pe lângă rochiile fabuloase. Pentru o zi de luni, de exemplu, când nu ai chef de ținute elaborate, alege o pereche de pantaloni negri, până la gleznă, un pulover și o pereche de balerini și ai obținut un outfit perfect pentru birou.

Fustele în culori închise sunt, de asemenea, un must-have pentru garderoba de birou. Optează pentru o fustă plisată și poart-o cu o cămașă, peste care trage un pulover. Completează-ți ținuta cu botine și vei arăta extrem de chic.

Fusta conică de piele este sexy și perfectă pentru birou. Când porți o astfel de piesă, celelalte haine trebuie să fie cât mai simple, așa că alege cămăși masculine sau pulovere. Noi îți propunem să o porți cu o cămașă și o pereche de balerini cu immprimeu leopard.

Foto Shutterstock.

    
Vedete din Romania Vedete internationale