Probabil ai intrat deja în febra cumpărăturilor pentru toamnă. Înainte să își înnoiești garderoba, află ce piese sunt un must-have pentru acest sezon. Le găsești în magazine!
Toamna aceasta se poartă portocaliul, așa că trebuie să ai în garderobă ceva în această culoare. Poți începe cu accesoriile, iar treptat, te poți orienta spre piese ceva mai curajoase, precum o jachetă sau o pereche de pantaloni.
Cizmele peste genunchi
Aceste model se poartă de câteva sezoane, iar dacă nu ți-ai cumpărat deja o pereche, este momentul să o faci. Sunt practice și pot fi purtate cu orice, de la pantaloni la fuste și rochii.
Gențile practice
Toamna aceasta se poartă gentile cât mai practice, de la cele pe umăr, la cele stil rucsac. Poți alege culori tomnatice, dar dacă chiar vrei să faci senzație, optează pentru nuanțe cât mai aprinse.
Puloverele cu personalitate
Hainele tricotate sunt nelipsite din garderoba de toamnă, dar în acest sezon se poartă puloverele oversized sau cele fără mâneci și pe gât. Poți chiar să porți rochii tricotate, iar dacă le combini cu cizmele peste genunchi, vei arăta grozav.
Fie că este vorba despre teniși sau adidași, pantofii sport se numără printer must-have-urile toamnei. Îi poți purta cu orice, de la blugi la fuste sau pantaloni scurți și chiar rochii elegante.
Salopeta
Salopetele au făcut senzație în această vară, dar vor rămâne în atenție și în perioada următoare. Dacă nu ți-ai cumpărat deja una, este momentul potrivit să o faci. Probabil ai văzut deja că pot fi purtate cu orice, de la pantofi sport la pantofi cu toc, așa că fii sigură că nu va fi o investiție de prisos.
O altă tendință care se menține și în următoarele luni este fusta midi. Dacă vara le-ai purtat cu crop-top-uri, în zilele răcoroase le poți combina cu pulovere și cizme până la gleznă.
Jachetele cât mai voluminoase
În această toamnă se poartă jachetele cât mai voluminoase, care te duc cu gândul la pătura de acasă. Pe lângă faptul că îți vor ține de cald, sunt și extreme de stylish! Încearcă-le!
Sacoul roșu
Dacă nu ai deja unul, în această toamnă trebuie să îți cumperi un sacou roșu. Îl poți purta la birou, dar și la plimbare, cu o pereche de jeanși scurți și o botine. În plus, îl vei putea folosi și la primăvară, pentru că este una dintre piesele nemuritoare.
Botinele până la gleznă
Anul acesta, botinele până la gleznă vor face senzație. Găsești modele cu aplicații interesante, dar dacă ești ceva mai cuminte, când vine vorba de vestimentație, poți rămâne la modelele clasice.