O cafea cu un conținut mare de cafeină poate afecta sănătatea, dar cafeaua conține și ingrediente benefice. O cafea pe zi poate preveni boala Parkinson, ciroza hepatică, diabetul și chiar cancerul de colon. Să nu mai vorbim despre conținutul de antioxidanți care ajută la repararea celulelor și reduc riscul bolilor cardiovasculare. Cafeaua îmbunătățește memoria! Totuși trebuie stabilită o limită, 2-3 cafeluțe în fiecare zi sunt suficiente.
Cafeaua deshidratează
Mitul pornește de la faptul că această băutură este un diuretic slab. Cafeaua, consumată moderat nu deshidratează dacă se bea numărul de litri de apă necesari organismului uman.
O cafea decafeinizată înseamnă ca aproximativ 97% din cafeină a fost înlăturată din conținutul său.
Textura unei cafele se îmbunătățește cu lapte degresat
Laptele gras este de preferat pentru o cafea delicioasă. Laptele degresat este folosit pentru că spumează mai repede decât varianta sa mai grasă.
Cafeaua crește nivelul de stres
Cafeina din cafea blochează producția de adenozină, substanța responsabilă de scăderea stresului. O persoană care bea foarte multă cafea va simți creșterea nivelului de stres. Pentru cei care preferă un consum moderat, aceasta nu are efect asupra stresului resimțit.
Pentru un espresso se folosește un anumit tip de cafea
Greșit! Pentru espresso se folosește o tehnică de fierbere diferită, nu o cafea diferită.
Espresso este cafeaua cu cea mai multă cafeină
Timpul pe care îl petrece apa fierbinte în contact cu boabele de cafea determină conținutul de cafeină dintr-o cafea. Espresso este doar una dintre cafelele bogate în cofeină, există tehnici care reușesc să obțină cafele mult mai bogate în cofeină.
Cafeaua trebuie să stea în frigider
Cafeaua ținută în frigider tinde să se usuce, ceea ce îi face afecta în mod negativ gustul. În plus cafeaua va absorbi mirosurile din jur, așa că nu o pune lângă usturoi sau ceapă. Cafeaua trebuie să stea la temperatura camerei într-un recipient bine închis, într-un dulap.
Cafeaua e cauza insomniilor
Din cauza cafeinei se credea că insomniile au la bază consumul de cafea. Adevărul este că această cafeină în proporție de 50% se elimină din organismul nostru în aproximativ cinci ore de la consum.
Nimic mai neadevărat! Mahmureala se datorează deshidratării, deoarece alcoolul este diuretic. Faptul că alegem să consumăm un alt diuretic după o noapte în care am consumat alcool nu va îmbunătăți starea noastră.