Este cel mai puternic președinte al lumii, în calitate de lider al Statelor Unite ale Americii, însă gusturile lui Barack Obama se pare că sunt mai... modeste, deloc pe măsura funcției. Șeful de la Casa Albă poartă un singur model de costum, iar motivul este de înțeles pentru orice om de rând.
În lispa unui stilist permanent, Barack Obama nu vrea să fie pus în fiecare zi în fața deciziei, grele, de altfel, pentru un bărbat, de a alege cu ce să se îmbrace. Astfel, liderul administrației de la Washington s-a gândit să poarte același model de costum în fiecare zi și să își canalizeze energia pe hotărâri mult mai importante, cum ar fi cele pentru soarta și binele țării în fruntea căreia a fost ales.
Într-un articol publicat de revista Vanity Fair, preșeidntele Barack Obama a explicat care este motivul acestui principiu. ”Încerc să îmi fac misiunea mai ușoară și să mai reduc din decizii. Nu vreau să îmi bat prea mult capul cu ceea ce îmbrac sau mănânc. Pentru că am de luat multe alte decizii”, a precizat preșdintele Statelor Unite ale Americii.
O singură dată președintele celei mai puternice țări din lume a fost prezent la un eveniment îmbrăcat într-un costum beige, alegere care a stârnit numeroase reacții pe Internet, ba chiar piesa vestimentară a ”beneficiat” și de o pagină specială de Twitter.
Nici ei nu pun preț pe haine
Președintele nu este singurul care și-a redus garderoba la un singur obiect vestimentar. Și fondatorul colosului Facebook, Mark Zuckerberg, a luat o hotărâre identică în privința tricourilor de zi cu zi.
Acesta nu mai îmbracă decât o bluză gri, exact același model zilnic, iar motivul este asemănător cu principiul lui Obama. Acesta a declarat că nu intențoinează să-și risipească energia pe lucruri stupide și frivole precum alegerea hainelor de zi cu zi.
”Vreau să îmi simplific viața, așa că trebuie să iau cât mai puține decizii în legătură cu orice, exceptând modul în care pot să fiu în cea mai mare măsură util acestei comunități”, a explicat tpticul Facebook, care are în șifonier numeroase tricouri gri.
Co-fondatorul Apple, Steve Jobs, trăia conform acelorași principii. Steve Jobs a fost deseori văzut la prezentările produselor Apple în aceeași ținută, care a devenit mai apoi uniforma lui.
Este vorba despre helanca gri, jeanși și pantofi sport de jogging. Jobs iubea ideea unei uniforme care să-ți definească stilul și i-a cerut prietenului său, designerul Issey Miyake să-i deseneze multe helănci negre, asemănătoare cu una pe care el o avea în șifonieri – Carhatt și care costa 28 de dolari.