Mirela de la Insula Iubirii 2018 este una dintre cele mai apreciate concurente ale emisiunii pentru faptul că spune exact ceea ce gândește și și-a asumat greșelile trecutului. Tânăra din Dej a venit în emisiune alături de iubitul ei, Ionuț Gojman, însă atitudinea acestuia de pe insulă a făcut-o să creadă că ei doi nu mai au niciun viitor împreună.
Mirela de la Insula Iubirii 2018, din ce în ce mai apropiată de un fost concurent
Având în vedere că bărbatul cu care a venit pe insulă a căzut pradă ispitei Nicoleta, chiar dacă până acum nu a făcut niciun gest incriminator, și și-a manifestat clar dorința de a deveni celebru, Mirela a renunțat să mai spere la un viitor alături de el.
Pe de altă parte, tânăra din Dej a început să-i acorde din ce în ce mai multă atenție ispitei Mircea, care s-a arătat interesat de a avea o relație cu ea chiar și după încheierea emisiunii, făcându-i mereu complimente și declarând deschis că e o femeie pe placul său.
Ce s-a întâmplat cu Mirela și Ionuț după încheierea filmărilor de la Insula Iubirii 2018
Dacă ținem cont că Mirela a declarat că nu își mai dorește o relație cu Ionuț, putem presupune că ei nu mai formează un cuplu. Chiar dacă nu vom afla asta cu siguranță decât după ce Insula Iubirii 2018 se va termina, un lucru este cert – în prezent, ei nu mai apar împreună în fotografii pe rețelele de socializare.
Pe de altă parte, Mirela pare din ce în ce mai apropiată de un alt concurent al emisiunii, din sezonul de anul trecut, un concurent pe care toată lumea îl credea căsătorit până acum, dar care s-a despărțit definitiv de iubita lui – nimeni altul decât Cătălin, cel care anul trecut o cerea de soție pe iubita lui, Nico, după ce o înșelase la Insula Iubirii cu ispita Nicoleta.
Mirela și Cătălin de la Insula Iubirii – prietenie sau iubire?
Știm că atunci când a venit în emisiune alături de Ionuț, iubitul ei, ea și Ionuț se cunoșteau cu Cătălin și cu Nico. Mai mult decât atât, la începutul sezonului de anul acesta, Nico și Cătălin, care la acea dată erau împreună, au avut o apariție-fulger la Insula Iubirii 2018, și, prin intermediul unui mesaj înregistrat, le-au urat succes Mirelei și lui Ionuț.
Pe de altă parte, având în vedere că filmările s-au terminat de ceva vreme, și toți participanții au revenit la viețile lor normale, de zi cu zi, fanii au început să analizeze rețelele de socializare în căutarea de răspunsuri. Și, spre surprinderea tuturor, nu numai că au aflat că Nico și Cătălin s-au despărțit definitiv, după ce acesta o ceruse în căsătorie, dar Mirela și Cătălin s-au apropiat destul de mult după participarea ei la Insula Iubirii 2018.
Fotografiile în care cei doi apar împreună zâmbitori au apărut pe conturile de socializare ale amândurora, chiar dacă încă nu se știe cu siguranță dacă ei formează un cuplu cu adevărat sau sunt doar buni prieteni.