Dr Mihaela Liliana Stroe: Te învaţă să detectezi minciuna în afaceri!

.

Patru secunde îi ia să-şi dea seama ce fel de persoană are în faţă. Mihaela Stroe, profiler şi profesor de comunicare nonverbală, s-a specializat în domeniu cu ajutorul lui Joe Navarro, fost agent FBI, expert în interpretarea comportamentului uman.
Va şti ce fel de persoană eşti după micile reacţii pe care le ai când dai mâna cu ea, studiind nu numai felul în care strângi palma, ci şi postura, mişcările înainte sau înapoi ale trunchiului, privirea şi alte reacţii involuntare ale corpului tău. Aceasta este puterea emoţiilor, de care mulţi dintre noi nu suntem conştienţi, dar care are un rol esenţial în relaţiile dintre oameni, spune Mihaela Stroe (35 de ani). Într-o sâmbătă de toamnă, specialista în comunicare nonverbală le predă câteva tehnici unor potenţiali angajaţi români în cadrul instituţiilor Uniunii Europene şi, pentru a le demonstra importanţa semnalelor nonverbale, face un studiu de caz. Este, de fapt, simularea unei şedinţe pe care elevii ei ar putea-o avea în momentul în care vor fi angajaţi. Le dă un subiect de dezbatere şi îi invită  în „sala de şedinţe“. Iar ea ia poziţia observatorului, aşezându-se într-un loc din care să îi poată vedea pe toţi.

Uneori, în copilărie, Mihaela lua aceeaşi poziţie: stătea pe margine şi se uita la ceilalţi copii cum se joacă. Făcea ceea ce astăzi obişnuieşte să facă în meseria ei de profiler. Observa cum comunică oamenii prin corpul lor. Avea de mică astfel de aptitudini, de fapt, „toţi le avem“, spune ea. Numai că unii le exersează şi devin mult mai buni în interpretarea semnificaţiilor gesturilor decât ceilalţi.  Mihaela a devenit interesată de domeniul comunicării nonverbale în 2001, când a urmat un masterat de Comunicare şi Opinie Publică. Atunci şi-a dat seama că vrea să se dedice mai intens şi mult mai serios acestui domeniu. Iar doi ani mai târziu, în 2003, s-a înscris la un program de doctorat sub conducerea renumitului profesor Septimiu Chelcea, autorul mai multor cărţi de sociologie şi comunicare interumană. Apoi, pentru că în România existau puţine informaţii, a decis să apeleze la specialiştii din afara ţării. Unul dintre ei a fost David Givens, autorul dicţionarului online„The Dictionary of Nonverbal Signs“, cel care avea să o pună în contact cu viitorul ei mentor, Joe Navarro. Pe Navarro – fost agent cu o experienţă de peste 25 de ani şi peste 13.000 de interogatorii în cadrul FBI – l-a cunoscut în 2003. Iar el, remarcând dorinţaei de a acumula cât mai mult, a învăţat-o cum să citească oamenii, cum să adune informaţii şi cum să formeze puzzle-ul care să-i redea rapid ce tip de personalitate au aceştia, prin urmărirea faptelor şi semnalelor nonverbale. „Tehnicile FBI presupun în primul rând să ştii să asculţi oamenii, iar în al doilea rând să le citeşti limbajul corpului, pentru a vedea incongruenţele între ceea ce spun şi ceea ce arată la nivel corporal“, explică Mihaela. Acum, după zece ani de studiu, are propriul business: susţine cursuri despre importanţa limbajului nonverbal în afaceri, realizează video-blogul nonverbal.ro şi conduce o revistă online, Nonverbal Magazine. În plus, e singurul specialist din Europa acreditat de Joe Navarro să predea metodele sale pentru detectarea minciunii şi înşelătoriei în afaceri.

A decis să devină antreprenor după ce s-a întors în ţară de la o bursă Erasmus, în Italia. Avea 25 de ani, se angajase ca redactor la o revistă şi intervievase foarte multe persoane care îşi conduceau propriul lor business. „Şi eu sunt ca ei. Vreau să fiu pe cont propriu!“, şi-a zis. Aşa şi-a făcut propria ei firmă, care acum poartă numele Acta Nonverbal. Iar în timp şi-a dezvoltat afacerea, adaugând cursuri deschise (pe 8 decembrie a susţinut cursul „The Influential Woman – Secretele comunicării persuasive pentru femei“), cursuri online (programele Academia de Nonverbal şi Academia de Influenţare, pe care le-a lansat în decembrie), cursuri personalizate în cadrul companiilor naţionale şi multinaţionale sau de coaching unu la unu. În plus, dezvoltă blogul mihaelastroe.ro şi proiectul Nonverbal Magazine, o revistă online, în română şi în engleză. „Mi-am dorit o revistă practică. Am vrut ca aceasta să îi înveţe pe cei interesaţi cum să îşi dezvolte inteligenţa nonverbală, pe care eu o consider una dintre cheile succesului în viaţă. Mi-am dorit să prezint modele de oameni autentici, profesionişti, care acordă importanţă acestei abilităţi şi care să demonstreze, prin exemplul lor, că poţi avea succes cu o inteligenţă nonverbală peste medie“, spune ea .

Clienţii ei sunt persoane care vor să îşi dezvolte inteligenţa nonverbală, să înveţe cum să-şi folosească semnalele corpului pentru a-i „citi“ şi influenţa pe ceilalţi. „Limbajul nonverbal este un aliat pentru un om de afaceri dacă acesta îi cunoaşte semnificaţiile şi le aplică zi de zi în avantajul său. Acesta nu minte niciodată. Este singura «lingua franca»“, explică Mihaela. Iar dovada le-a dat-o elevilor ei, viitorii angajaţi în cadrul UE. Le-a spus imediat, după modul în care s-au aşezat la masă, după felul în care au luat cuvântul şi după gesturile lor, cine a fost liderul grupului şi cine pe cine a influenţat în luarea deciziei. Acesta este şi motivul pentru care recomandă un curs practic despre limbajul corpului, în loc de simpla citire a unei cărţi. „Limbajul nonverbal se învaţă doar prin exersarea zilnică a cunoştinţelor dobândite teoretic. Fiecare interacţiune umană te poate învăţa ceva, doar să vrei să înveţi! Totul depinde doar de tine!“, spune Mihaela.

Parteneri de afaceri

Joe Navarro a contactat-o pe Mihaela în urma discuţiilor sale cu David Givens. Era interesat de comportamentul nonverbal al românilor, pentru Academia FBI. Au decis să înceapă să colaboreze în 2009, când Joe a susţinut pentru prima dată o conferinţă de business în România. De atunci sunt parteneri de afaceri la nivel european, iar anul acesta Joe a numit-o pe Mihaela reprezentantul său exclusiv pe Europa.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton