Cine este Mercur? Bine, OK, este o planetă micuţă, cea mai aproape de Soare, care se învârteşte rapid în jurul lui. Dar este şi zeul negoţului…
… mesagerul zeilor şi patronul hoţilor…
Şiretenia şi inteligenţa lui practică este notorie, calităţi cu care i-a înzestrat şi pe nativii guvernaţi de el, adică Gemenii şi Fecioarele. Dar nu numai pentru ei! Pentru oricare dintre noi Mercur este cel care dictează spre ce este orientată mintea noastră, cât suntem de inteligenţi şi de îndemânatici.
Te întrebi de ce vorbim despre zei mitologici în mileniul 3? Păi, vrem, nu vrem, ne lovim de ei încă în cel mai pragmatic mod cu putinţă! Dacă treci prin dreptul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, clădire foarte modernă şi impozantă de altfel, găseşti desenat mare pe frontispiciul ei pe însuşi zeul cu aripioare la sandale şi la cască… Iar celebrul său caducel, este chiar simbolul respectabilei instituţii.
Să sperăm că are legătură cu abilitatea atribuită lui Mercur la negoţ şi nu cu dibăcia cu care se face nevăzut sau de a-şi însuşi bunurile altora. Legenda spune că abia născut, Mercur (sau Hermes, după tradiţia greacă) a furat turmele fratelui său Apollo.
Pe de altă parte, Mercur reprezintă de asemenea cunoaşterea ocută şi alchimia. Tocmai de aceea sunt denumite, generic, hermetism. De altfel, însăşi metalul lichid numit Mercur, sau argint viu, era folosit în Marea Operă Alchimică. Legătura între Mercur planeta, Mercur zeul sau cel din termometre nu e nicidecum întâmplătoare…
Stăpânirea cu măiestrie a cuvântului şi deţinerea secretelor care conferă putere sunt atribute ale sale. De aceea Gemenii sunt tot timpul atât de bine informaţi, iar Fecioarele se pricep ca nimeni altele să despice firul în patru.
Meseriile recomandate deci mercurienilor, adică nativii în care Mercur este dominant în astrogramă, sunt: comerciant, economist, orator, secretar, diplomat, profesor, ocultist (chiar şi unul fals, impostor) sau orice legat de mass media: redactor, editor, om de televiziune.