Când le vezi pe covorul roşu sau pe podiumul de prezentare ai impresia că trebuie să fii perfectă pentru a reuşi. Nu este deloc aşa! Iată câteva manechine cu defecte vizibile, care le-au transformat în atuuri şi aşa au ajuns vedete.
Moffy este o tânără englezoaică al cărui strabism pronunţat, de care suferă încă din copilărie, i-a provocat numeroase probleme. Totuşi, după ce a apărut în 2013 pe coperta revistei-cult „Pop”, Muffy a semnat un contract cu una dintre cele mai influente agenții de modele, „Storm Models”, unde și-a început cariera și Kate Moss, iar acum este unul dintre cele mai solicitate modele din lume.
Boala vitiligo de care suferă canadiana Chantelle Brown-Young o face unică în lumea modei. Chiar dacă şi ea a trecut prin episoade neplăcute în copilărie – colegii o porecleau „zebra” sau „vaca” -, acum manechinul cu pielea depigmentată este vedeta unor campanii de răsunet, iar prezentările pe catwalk pentru marile branduri fashion îi umplu agenda.
Chiar dacă fotomodelul Diandra Forrest este de origine africană, având toate trăsăturile rasei, pielea şi părul ei sunt complet lipsite de pigment. Tânăra suferă de albinism, iar acest defect care a urmărit-o toată viaţa, a devenit în modă un atuu incredibil, Diandra lasând un adevărat trend. Totuşi, vedeta trăieşte mereu cu o teamă în suflet, după ce a aflat că unele ţări africane oamenii cu albinism sunt, de cele mai multe ori, răpiţi şi mutilaţi, deoarece ce crede că anumite părţi din corpurile lor ar face ritualurile şi poţiunile mai puternice.