Lucruri care te îngrașă fără să știi

.
De regulă punem kilogramele în plus pe seama caloriilor și nu este greșit, însă sunt factori la care nu ne-am fi gândit că ne pot împinge să dăm iama în mâncare.

Iată care sunt lucrurile care ne îngrașă fără să știm!

Lumina din dormitor

Când ai dormit ultima oară într-o cameră în care să nu intre deloc lumina? Lumina felinarelor care intră prin draperii, ceasurile deșteptătoare cu radio și acel led supărător, tableta sau telefonul mobil ne împiedică să avem un somn liniștit. Conform unui studiu, expunerea la lumină îngrașă. Cercetătorii de la Universitatea Ohio au aflat, în urma unui experiment pe cobai, că somnul afectat de lumină duce la îngrășare. În cadrul experimentului, au fost separate două grupuri de șoarici. Un grup a dormit într-un mediu fără lumină, un altul a fost expus la o lumină difuză. Nu doar că ultimul grup a luat în greutate, dar masa corporală a cobailor a crescut cu 50 la sută.

Teoria experților este aceea că de vină ar nivelul de melatonină (care are rolul de aregla și metabolismul, printre altele). Se pare că lumina pe timpul nopții afectează ceasul biologic al fiecăruia (în cazul animalelor acesta controlează programul de somn și hrănire) și deci și  ritmul circadian. Desigur, a mai fost realizat un experiment pe un segment de cobai cu acces restricționat la mâncare. În acel caz, nici unul dintre subiecți nu s-a îngrășat. Așadar, dacă știți că aveți lumină în cameră, cel puțin încercați să nu aveți de toate în frigider.

Cosmeticele

Produsele de îngrijire personală, cum ar fi loțiunile de corp, parfumurile, deodorantele și alte cosmetice conțin substanțe chimice numite ftalați. Expunerea la aceste chimicale poate determina glandele endocrine să păcălească organismul nostru să secrete mai multă insulină decât ai tu nevoie. În acest caz, organismul nostru, fiind suprasaturat, poate dezvolta rezistență la insulină, fapt care, conform studiilor, a fost corelat cu obezitatea.

Citește și: Cum te îngrașă oja pe care o folosești

Aerul

Cercetătorii canadieni au ajuns la concluzia că emisiile de dioxid de carbon afectează acele celule din creier care reglează metabolismul, somnul și pofta de mâncare. La rândul lor, într-un studiu realizat în 2012, experții din Danemarca au ajuns la concluzia că 20.000 de exemplare din opt specii diferite au luat proporții considerabile de-a lungul anilor. Deși au fost studiate animale în laboratoare diferite se pare că singurul lucru pe care l-au avut în comun, în privința mediului, au fost emisiile de dioxid de carbon.

Citește și: Legumele care te îngrașă. Ce să nu mănânci niciodată dacă ții dietă

Foto: pixabay.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton