„L-am iubit și chiar am crezut că se va schimba.” Povestea unei femei care a scăpat de violența soțului

27.11.2015, 14:03. Actualizat 08.12.2015, 16:01

Care sunt mecanismele unui abuz în familie, de ce rămâne o femeie într-o relație cu un soț violent, de ce pleacă și apoi se întoarce, cât acceptă și până când? Am încercat să aflăm răspunsul la aceste întrebări și la multe altele, în cadrul unei discuții desfășurate la Fundația Estuar cu una dintre femeile implicate în proiectul „Alege Demnitatea”, proiect realizat de Fundația Estuar în parteneriat cu Fundația Prețuiește Viața.

R. are 39 de ani, un băiat de 12 ani din căsătoria cu soțul violent cu care se află în divorț, și o fiică de 18 ani dintr-o relație anterioară. În luna mai, ea s-a adresat Fundației Estuar pentru a cere ajutor. În urma asistenței juridice, a obținut un ordin de protecție care obligă agresorul, printre altele, să păstreze o distanță minimă de 100 metri față de locuința beneficiarei și față de locul de muncă al acesteia. Acum, R. locuiește cu copilul într-o garsonieră închiriată, are un loc de muncă stabil și se află în proces de divorț. Mai jos, puteți citi povestea ei.

„L-am iubit și chiar am crezut că se va schimba”

„L-am cunoscut în urmă cu 16 ani, printr-o cunoștință comună. Eu locuiam în București, el la țară, la 40 de kilometri de capitală. Aveam o fetiță în vârstă de un an și jumătate dintr-o relație anterioară. După câteva luni de când l-am întâlnit, m-am mutat cu el. Îi explicasem că am o fetiță, dar el a zis că facem și noi un copil și apoi o luăm și pe fiica mea la noi. Acum, ce să zic, dragostea e oarbă. Mama mea și-a luat angajamentul că o crește ea, că pot să mă duc săptămânal s-o văd. A fost cea mai mare greșeală din viața mea pe care o s-o regret cât voi trăi – că am lăsat-o la mama și m-am mutat la el.

Un an de zile a fost ok, am locuit la socri, mă ducea la fetița mea să o văd. După un an de zile a început cu băutura și cu jignirile. A băut și în primul an, dar nu și-a arătat adevărata față. Începuse să mă jignească și să-mi spună că m-a luat cu un copil. Părinților lui le-a ascuns faptul că eu am o fată. Până într-o zi când am plecat la București la fiica mea și i-am spus că nu mă mai întorc până nu le spune alor lui. Eram deja gravidă. Nu puteam să mai stau și să mă ascund când trebuia să vorbesc la telefon cu fata mea. Le-a spus părinților lui, ei nu au acceptat faptul că am un copil dintr-o relație anterioară și au spus să plecăm.

Am plecat la niște prieteni. Acolo m-a bătut prima dată. Mai fusese violent și înainte, o palmă, două… La prietenii lui, după vreo două luni, a băut și m-a luat la bătaie în bucătărie – mi-a dat picioare în burtă, eu gravidă fiind. Nu știam ce să fac. Nu vedeam nicio soluție. El a plecat și a revenit. Ne-am întors la țară. Îmi spusese la începutul relației că o vom lua și pe fiica mea după ce se naște băiețelul nostru. Am făcut cerere să înscriu fata la școală în clasa întâi, iar el a rupt cererea și mi-a spus: «Tu chiar credeai?» La țară lumea e altfel și era rușine să fi avut eu un alt copil din altă relație. Era ca și cum aș fi avut ceva rău…

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Mi-am dorit din tot sufletul să am o familie. L-am iubit și chiar am crezut că se va schimba și va fi bine. Am făcut tratament ca să am copilul nostru. Erau și părinții lui care ne împăcau tot timpul. Îmi spuneau că așa sunt bărbații, că așa vorbește el urât, dar e băiat bun.

Am mers înainte. Ne-am căsătorit cu acte la un an după ce s-a născut băiețelul nostru. Am stat aproximativ cinci ani la socri, ani în care am plecat de 10 ori pe puțin, cu copilul. Niciodată nu am plecat fără băiat. Soțul meu venea după mine și mă aducea casă. Îi părea rău. De ce mă bătea? Mă bătea că aveam și alt copil, că n-am avut zestre, lucruri de genul acesta. La un moment dat, am zis să o luăm de la zero și ne-am mutat în casa bunicilor lui. S-a angajat și am ridicat o casă. Nimic nu era pe numele lui, ca să nu am și eu ceva pe numele meu în urma căsătoriei.

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

„Mi-a spus: «Tu chiar credeai că o să mă schimb?»”

Am stat și am înghițit pentru băiețelul meu. Am zis că destul fiica mea nu a crescut cu mamă și tată, măcar fiul meu să trăiască într-o familie. Și am acceptat orice din partea lui, până la un moment dat. Momentul a fost, nu știu, poate vi se pare un pic ridicol, când a apărut Facebook-ul. Am început să-mi caut prietenii din București, colegii de școală. Le povesteam ce trăiesc. Mulți mi-au spus – nu e normal să trăiești așa – cu teamă, alții îmi ziceau că nu e ok să mă audă spunând că nu mai pot să vorbesc că vine soțul meu și mă bate. Mulți au spus să-mi caut serviciu și să-mi termin liceul. El pleca în străinătate cu serviciul și eram dependentă de el financiar. El câștiga mult, eu nu aveam voie să deschid gura. Îi spălam hainele, îi făceam pachet, ieșea pe poartă, nici măcar nu-mi spunea «Pa!». Nu existam.

Într-o bună zi, acum șase ani, în 2009, pe când era băiatul clasa I, mi-am luat hainele și copilul și m-am întors la București. L-am transferat pe copil la școală și m-am angajat – într-o singură zi. M-a căutat, n-am vrut să mă întorc la el. În iulie acel an, a venit, a început să plângă, să promită că se va schimba și m-am întors. Nu mai eram ca înainte. Îmi câștigam banii mei, lucram și începeam să capăt încredere în mine. Nu-i mai ceream bani lui. Văzând că nu mă mai poate domina, într-o seară a băut atât de mult și m-a dat cu capul de faianța din bucătărie și mi-a zis «Tu chiar credeai că eu mă schimb»?

A doua zi am fost la IML, apoi la poliție. Din nou nu știam ce să fac. Copilul era iar mutat la școală la țară… Prietenii mi-au întors spatele. Mă sprijiniseră, dar mi-au zis: «Ce să facem cu tine? El vine și te ia ca pe un obiect.» Mi-era și rușine să-i mai sun. Îmi spuneau: «Ți-am zis noi că el nu se va schimba niciodată?» Nu mai aveam nicio credibilitate în fața lor. Am zic că tac. Au trecut ani… An după an… Plecam, veneam…

M-am înscris la liceu, ca să-mi termin studiile. El făcea crize de gelozie și nu mă credea că merg la școală. Mă bătea tot timpul. Într-o iarnă, m-a târât prin zăpadă… Nici nu mai țin minte câtă bătaie am luat. Am dormit și pe la vecini… Mă gândeam că e un om bolnav. Un om normal nu ar fi putut face așa ceva.

„Am deschis ochii și am conștientizat că el nu m-a iubit”

Situația s-a schimbat în mai rău anul trecut, când am aflat că are o relație extraconjugală. I-am spus că dacă are pe cineva, eu pot pleca. Nu a recunoscut. Prin octombrie a început iar să mă bată. Eu am început să-i urmăresc, el nu recunoștea, am fost și la ea. Mă simțeam îngrozitor, dar acceptam orice, numai să am unde să stau cu copilul. Mă gândeam că stau și sufăr pentru el pentru că era greu financiar și la mama mea nu era loc să mă duc cu băiatul. Din octombrie și până în aprilie am trăit ce n-am trăit în toți cei 15 ani cu el. Pe de o parte am deschis ochii și am conștientizat că el nu m-a iubit. Poate am trecut eu cu vederea prea ușor și m-am lăsat călcată în picioare și a trebuit să facă mult mai mult ca să înțeleg. Vorbea cu persoana respectivă la telefon, mă jignea. Celei mai josnice persoane nu poți să-i faci așa ceva. Și eram mama copilului lui. Seara venea nervos, stăteam la masă și apoi eu mă retrăgeam și dormeam în camera băiatului.

În decembrie anul trecut a fost prima dată când am chemat poliția acasă. Atunci am realizat că pot să termin cu el și că nu mai avem cum să ne rezolvăm singuri problemele. Vorbeam cu prieteni – toți îmi spuneau să plec de acolo. Nu aveam unde. Momentul cel mai cumplit de violență a fost când m-a bătut atât de tare, cu palmele și pumnii, încât mi-am pierdut cunoștința. Iar băiatul a fost martor. De fapt, el m-a salvat, pentru că atunci când îl vedea pe fiul nostru, se oprea. Am fugit la copil în cameră și am sunat din nou la poliție.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro