Momentul mult așteptat de internauți a sosit. Kim Kardashian a făcut publică prima poză cu fetița sa abia născută, Chicago.
Pe 15 ianuarie anul acesta, Kim Kardashian și Kanye West deveneau părinți pentru a treia oară, însă de această dată cu ajutorul unei mame surogat, deoarece Kim, ca urmare a unei fisuri de uter suferită la cea de-a doua sarcină, nu mai putea rămâne însărcinată în condiții de siguranță.
Cu aceaiași ochi și trăsături identice, baby Chicago îi seamănă foarte bine mamei sale, pesemne că va deveni în scurt timp o mică vedetă adorată pe rețelele de socializare. Numele ales nu a fost întâmplător, Chicago fiind orașul unde Kanye West a copilărit.
Comentariile de apreciere și felicitările au curs din plin la fotografia cu pricina, cu atât mai mult cu cât cele două s-au folosit de o aplicație pentru a purta nas și urechiușe haioase.
Kim Kardashian, în vârstă de 37 de ani, și rapperul Kanye West, în vârstă de 40 de ani, mai au doi copii, o fată pe nume North, în vârstă de 4 ani, și un băiat, Saint, în vârstă de un an.
„Am fost întotdeauna foarte sinceră în ceea ce privește greutatea de a rămâne însărcinată. După ce ne-am interesat de mai multe opțiuni, eu și Kanye am decis să apelăm la o mamă purtătoare. Mama purtătoare ne-a făcut cel mai mare cadou pe care cineva l-ar putea face. Conexiunea cu bebelușul nostru a venit instant și a fost ca și cum ea ar fi fost cu noi tot timpul. Să avem o mamă purtătoare a fost ceva special pentru noi, iar ea ne-a împlinit visul de a ne extinde familia. Suntem foarte bucuroși să ne aducem în sfârșit fetița acasă“. – a declarat Kim Kardashian imediat după nașterea micuței Chicago.