Johnny Depp a început să își vândă proprietățile pentru a se menține pe linia de plutire, acesta fiind plin de datorii. Printre proprietățile pe care Depp vrea să le vândă se află celebrul club de noapte Viper Room din Los Angeles.
Foșii manageri ai actorului au declarat că Johnny are un stil de viață extravagant ce l-a făcut să își piardă averea de 400 milioane de dolari.
Se pare că doar pe vin actorul cheltuiește, lunar, 30.000 de dolari.
De asemenea, ei susțin că starul de la Hollywood are luni când cheltuie și 2 milioane de dolari pe băuturi fine, droguri, mâncăruri scumpe și tratamente cosmetice.
Printre cheltuielile curente ale actorului se află plata a 300.000 de dolari pe pentru salariile celor 40 de angajaţi ai lui, 400.000 de dolari lunar pentru zborurile cu avioane private și 150.000 de dolari pentru bodyguarzi care îl păzesc non stop.
Recent, Depp a fost dat în judecată de doi dintre foștii săi bodyguarzi, Eugene Arreola și Miguel Sanchez, care îi cer daune de milioane de dolari pentru că nu le-ar fi plătit salariile, iar contractele lor s-ar fi încheiat necorespunzător.