Jeff Bezos, considerat cel mai bogat om din lume, și soția lui, MacKenzie Bezos, au luat decizia de a divorța după o căsnicie de 25 de ani.
Jeff Bezos, în vârstă de 54 de ani și soția lui, MacKenzie Bezos, s-au cunoscut la New York, când aceasta s-a prezentat la un interviu în cadrul unui trust pentru care antreprenorul american lucra la vremea aceea. În 1993 s-au căsătorit și au împreună patru copii, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, conform Mediafax.
Mackenzie Bezos este scriitoare şi fondatoarea organizaţiei anti-hărţuire Bystander Revolution, în cadrul căreia deţine funcţia de director executiv. Ea a câștigat American Book Award pentru primul său roman, intitulat „The Testing of Luther Albright”, publicat în 2005.
Cei doi au decis să facă publică vestea separări pe rețeaua de socializare Twitter: „După o lungă perioadă de căutare a iubirii şi o încercare de separare, am decis să divorţăm şi să continuăm ca prieteni” au spus ei.
„Ne simţim extrem de norocoşi că ne-am cunoscut şi extrem de recunoscători pentru fiecare an de căsnicie. Dacă am fi ştiut că ne vom despărţi după 25 de ani, tot ne-am fi căsătorit”, „, a ținut să precizeze Bezos.
Fondatorul companiei Amazon are o avere estimată de Forbes la 137 miliarde de dolari, iar dacă averea se va împărți în mod legal, MacKenzie, în vârstă de 48 de ani, va deveni una dintre cele mai bogate femei din lume.
Conform presei internaționale, motivul divorțului ar fi relația de câteva luni pe care miliardarul se presupune că o are cu prezentatoarea TV Lauren Sanchez, în vârstă de 49 de ani. Coincidență sau nu, și aceasta a divorțat anul trecut, după o căsnicie de 12 ani.