Ionela Prodan și-a făcut testamentul în urmă cu ceva timp și și-a împărțit averea între fiicele sale și nepoți. Îndrăgita artistă de muzică populară se află în continuare internată în spital, starea sa fiind stabilă după ce infecția la inimă a recidivat.
Ionela Prodan a dezvăluit de curând, în cadrul unei emisiuni televizate, că a fost responsabilă și și-a făcut testamentul, împărțind echitabil averea între fiicele sale: „Da, mi-am făcut testamentul. Prima dată l-am făcut aşa mai negândit, decât de mine. Apoi, le-am chemat pe amândouă fetele. Asta e a ta, asta e a ta. La nepoţi nu am împărţit, le-am pus bani pe numele lor şi, când vor face 18 ani, să deschidă contul. Am trei nepoți de la Ana şi una micuţă la Vegas. Am patru nepoţi. Le-am pus 30.000 de euro la fiecare”, a mărturisit Ionela Prodan.
Atât Anamaria Prodan, cât și sora sa mai mică, Anca, dar și nepoții, sunt prezenți în fiecare zi la spital pentru a o supraveghea fără întrerupere pe Ionela Prodan. Artista a fost vizitată ieri și de Elena Merișoreanu, colega sa de scenă, iar aceasta a declarat că starea înterpretei de muzică populară este una stabilă și bună, ba mai mult, este pusă pe glume și binedispusă.