E un actor pasionat, un familist convins şi unul dintre cei mai activi prezentatori de pe micile ecrane. Cosmin povesteşte ce şi-ar dori ca sa devina „cel mai fericit”, de ce crede că destinul i-a „aranjat” întâlnirea cu soţia şi ce pregateşte pentru aceasta toamnă. Te descria cineva ca fiind „bărbatul haios cu privirea „albastră”. Ce zici, are dreptate? Rezistă cineva privirii tale?
De când m-am căsătorit, rezistă toata lumea! Haios am rămas! La fel şi cu privirea albastră, că nu folosesc lentile colorate. (zâmbeşte) Recent a fost ziua ta de naştere. Ai primit ce ţi-ai dorit?
Daaa! De ziua mea, anul acesta, mi-am dorit o vacanţă cu familia, sa fim împreuna toţi! Asta mi-am dorit cel mai mult, deoarece pentru mine familia si timpul petrecut împreuna înseamna mai mult decât orice altceva, material sau ne-material. Acesta este cel mai frumos cadou pe care l-am primit. Îţi doreşti să mai devii o dată tătic, acum, la vârsta de 36 de ani, sau familia e deja în formula completă?
„Meseria” asta de tătic mi se potriveşte mănuşă, îmi plac enorm copiii. Mai vrem o fetiţă, neapărat. Nu ştiu când, ca nu este ceva programat, dar când va fi sa fie, vom fi cei mai fericiţi. Înainte sa devii actor ai lucrat timp de un an la un magazin de piese auto din Zalău, oraşul tău natal. Cine te-a motivat să intri în lumea artistică?
Tatăl meu vine din zona folclorului, este actor amator, din asta trăieşte de când mă ştiu! Aşa că, într-un fel, era normal sa-mi doresc sa devin actor, sa patrund în lumea artistică! Te simţi norocos ca ai avut sansa unui debut, la 21 de ani, în regia celebrului Lucian Pintilie?
Foarte norocos! Eram în anul al doilea de actorie când am avut marea sansa de a primi un rol la Lucian Pintilie! A fost o foarte mare realizare pentru mine si cred ca orice actor s-ar fi simţit la fel în locul meu. Totusi lumea a început sa te cunoasca începând cu serialul „În familie”, apoi au urmat multe alte apariţii, dar am auzit ca nu prea îţi place sa te abordeze oamenii pe strada. Corect?
Eu nu ma consider genul „uau, uite-l pe asta care apare la televizor!” Sunt doar un actor care încearca sa-si faca meseria cât mai bine. Aidoma unui electrician, de exemplu, care este un bun profesionist. Pe el de ce nu-l opreste nimeni pe strada? Sunt si ma consider un om normal, parerea mea! Mai am pâna sa ajung „vedeta”! Si pe soţia ta, Irina, ai cunoscut-o în trafic, deci tot pe strada. A fost destin?
Eu cred ca a fost destin! Nu am avut niciodata obiceiul sa „agaţ” pe strada! Pe ea am întâlnit-o întâmplator, de aceea cred cu tarie ca ne era sortit sa ne întâlnim, ca a fost mâna destinului! Asa a fost sa fi e si e foarte bine, mulţumim lui Dumnezeu! Câţi ani are baieţelul vostru Tudor Nicolae?
Minunea noastra de baiat, Tudor, are 2 ani si 6 luni. Nici nu stiu cum a trecut atât de repede timpul. Ai prezentat show-ul „Te cunosc de undeva”. Daca ai fi pus în situaţia de a întruchipa pe cineva, cine ţi-ai dori sa fie?
Si o sa mai prezint „Te cunosc de undeva” si-n continuare (zâmbeste). Am fost pus în situaţia asta, de trei ori pâna acum. Daca s-ar putea, ar fi o provocare si m-as si distra copios, în acelasi timp, sa o întruchipez pe colega mea de platou, Alina Puscas sau pe Temisan. Ar fi tare! (râde) „FAMILIA DA” este o emisiune-concurs dedicata familiei. Te-ai încumeta sa participi si tu într-o ediţie speciala?
Da, sigur, de ce nu?! Esti o persoana care râde mult, stârneste amuzamentul si binedispune publicul. Ce surprize le mai pregatesti telespectatorilor?
Mulţumesc pentru complimente, în primul rând! Cât despre surprize, pot spune ca ne vom reîntoarce din toamna cu un nou sezon, al patrulea, al emisiunii „Te cunosc de undeva”. Va fi , ca si pâna acum, bestial, fantastic, minunat! Cum îţi place sa îţi petreci weekendurile?
Daca pot sa stau acasa în weekend e excelent. Dar, musai, cu soţia si copilul, iar daca s-ar putea sa ma uit si la Formula 1, duminica, atunci când este… Cam asa arata un sfârsit de saptamâna placut, pentru mine! Unde vei merge în vacanţa vara aceasta? La mare! Nu se poate altfel, mai ales ca si lui Tudor îi priesc aerul si apa de pe Litoral.