Un secret al familiei regale a fost dezvăluit de curând. Prințul Harry era deținătorul de drept al inelului cu safir al Dianei pe care îl poartă acum cumnata sa, Kate Middleton.
Conform Daily Star, în 1997, la moartea prințesei Diana, lui William și lui Harry li s-a permis să păstreze ceva ce a aparținut mamei lor. William a ales să păstreze ceasul Cartier și Harry a ales inelul cu safir.
Se spune că cei doi prinți au făcut un pact. Cel care se va logodi primul, va putea dărui inelul celei care îi va deveni soție. Cum prințul William a fost primul care a făcut cererea de căsătorie, el a putut dărui inelul cu safir soției sale Kate Middleton.
Nu putem să nu ne întrebîm dacă prințul Harry regretă cumva faptul că a făcut acel pact, mai ales că, de curând a plecat într-o vacanță romantică cu iubita sa, Meghan Markle. Cei mai mulți fani ai casei regale se întreb dacă prințul Harry o va cere în căsătorie pe Markle, pentru că a invitat-o în Botswana, aceeași locație folosită de prințul William pentru a o cere de soție pe Kate Middleton.
Daily Star speculează faptul că prințul Harry are deja un inel de logodnă prin care îi va aduce un tribut mamei sale, prințesa Diana. Se pare că pentru crearea acelui inel s-au folosit diamante din brățara ceasului Cartier pe care l-a păstrat prințul William.