In pas alergator in jurul lumii

.

Exemplul mesagerului grec care a fugit pana in Atena pentru a anunta victoria de la …
In pas alergator in jurul lumiiExemplul mesagerului grec care a fugit pana in Atena pentru a anunta victoria de la Marathon este urmat in fiecare an de sute de mii de oameni din intreaga lume. Concurentii isi testeaza rezistenta fizica pe traseele epuizante ale unor curse populare, adeseori cu scopuri caritabile, care se desfasoara in capitalele lumii. Daca esti tentata de ideea participarii la un maraton, afla ca in aceasta toamna in Bucuresti va avea loc Bucarest City Marathon!

Bucuresti
Sub sloganul „Alearga pentru tine”, pe data de 18 octombrie, ora 9.30, se va da startul maratonului Bucurestiului. Punctul de plecare va fi Piata Constitutiei, se va alerga pe o distanta de 42,195 de kilometri cu o limita de timp de sase ore. Concursul are mai multe categorii: maraton: 42,195 km, maraton-stafeta: 4×10,548 km, semimaraton: 21,095 km, cursa populara: 4 km, cursa copiilor:1 km si o cursa a scaunelor cu rotile: 42,195 km. (www.bucharestcitymarathon.com).

Paris
Cu 35 de mii de alergatori in fiecare an, maratonul Parisului este unul dintre cele mai mari evenimente de maraton din lume. Traseul este un tur al principalelor zone de atractie ale Parisului: Champs Elysee (locul de pornire), Place de la Concorde, Luvru , Notre Dame, Turnul Eiffel si se incheie la Arcul de Triumf (www.parismarathon.com).

Londra
In urma cu un an, vestea ca un barbat de 101 ani va alerga la maronul Londrei a facut inconjorul lumii (cu cateva zile inainte a alergat la o cursa de 20 de kilometri, pe care a terminat-o in cinci ore fara sa aiba probleme de sanatate). Maratonul Londrei este un eveniment popular mai ales din perspectiva caritabila – aduna mai multi bani decat celelalte maratoane ale lumii (www.virginlondonmarathon.com).

Atena
Se spune ca Maratonul Atenei are acelasi traseu cu cel parcurs de mesagerul atenian Phiedippides, care a alergat pentru a duce vestea victoriei de la Marathon in urma cu 2500 de ani. Linia de sosire este la Stadionul Olimpic, locul de desfasurare a jocurilor olimpice (www.athensmarathon.com ).

Berlin
Peste 40 de mii de alergatori, peste un milion de spectatori si formatii live pun stapanire pe capitala Germaniei in timpul maratonului anual. O cursa la care participa inclusiv marii atleti ai lumii si care trece in revista toate zonele istorice ale orasului. (www.real-berlin-marathon.com).

New York
Prima editie a maratonul din New York a avut loc in 1970. Au participat atunci 172 de alergatori. Maratonul NewYork-ului a ajuns in prezent unul dintre cele mai populare evnimente atletice din lume. Acum doi ani, la maraton a participat si actrita Katie Holmes. A terminat extenuata cursa pe locul 34.145, dupa cinci ore de alergat si trei luni de antrenament (www.nycmarathon.org )

Pentru calendarul maratoanelor care au loc in lume, acceseaza site-ul: www.marathonguide.com

TEXT: Adina Branciulescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton