Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, continuând tradiţia celorlalţi preşedinţi de a avea un “prim câine”, l-a adoptat în luna august a acestui an pe Nemo, o încrucişare de griffon şi labrador, în vârstă de 2 ani.
Ei bine, iată că acesta s-a gândit să-şi surprindă într-un mod absolut inedit stăpânul, punându-l într-o situaţie cel puţin incomodă. Nemo a intrat în încăperea Palatului Elysee în care preşedintele Macron acorda un interviu şi a urinat pe şemineu spre amuzamentul tuturor.
Imaginile au fost date publicităţii de postul de televiziune TF1 care a filmat întreg interviul.
Nu este pentru prima dată când un “prim câine” francez a cauzat probleme stăpânului său. Se pare că patrupezii lui Nicolas Sarkozy au deteriorat mare parte din mobilierul preţios din palat, iar recondiționarea a costat câteva mii de euro.
Emmanuel Macron şi soţia sa, Brigitte Macron, l-au cumpărat pe Nemo de la un centru de salvare a animalelor, plătind pentru acesta 250 EUR.