Cu siguranță, toți ne amintim de Leonard Miron, fostul prezentator al postului național de televiziune care a șocat o țară întreagă atunci când și-a recunoscut public și cu dezinvoltură orientarea sexuală.
Leonard Miron, în vârstă de 49 de ani, a dispărut de foarte multă vreme de pe micile ecrane și s-a retras departe de lumina reflectoarelor, lucrând în prezent pe vas, însă, iată că aseară acesta a fost prezent în emisiunea Agentul Vip de la Antena Stars și a povestit despre ultima vacanță petrecută în croazieră, dar și despre schimbările care s-au petrecut în ultimul timp în viața sa.
Leonard Miron are o relație de 18 ani cu un spaniol pe nume Miguel, care, conform declarațiilor sale, tocmai a devenit duce, moștenind nu doar titlul, ci și o avere destul de mare de la o mătușă care a decedat și care provenea dintr-una din familiile nobile ale Spaniei, Gonzalez de la Fuente.
„Decesul mătuşii sale s-a petrecut anul trecut şi atunci iubitul meu a căpătat titlul nobil. Da, acum sunt iubitul unui duce. Dar nu vă imaginați că cine știe ce avere a moștenit, însă titlul ăsta îi oferă şi atribuţiuni, astfel că el va sta mai mult în Spania, să se ocupe de acte de caritate. Eu am fost mai entuziasmat de acest titlu decât el. A existat acum 14 ani o cerere în căsătorie din partea lui, însă eu, din motive de cetățenie și viză, am refuzat, iar apoi, când le-am aranjat pe toate, i-am zis: „hai!”, însă mi-a zis atunci, ceea ce-mi zice și acum, în continuare, că m-a cerut o dată, a doua oară nu o mai face.” – a povestit Leonard Miron, cu umoru-i caracteristic.
Totodată, Leonard Miron a mărturisit că, prin intermediul iubitului său, Miguel, a fost prezent la nunta Prințului Williams, iar acum este invitat și la nunta Prințului Harry.