Horoscopul lunii decembrie 2019

Berbec

Începi luna decembrie în forță, mai ales în sectorul carierei, unde te vei concentra să rezolvi tot felul de probleme până în jurul datei de 21. Ești pe cai mari și vrei să te afirmi, așa că nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale. Se anunță o lună cu succes profesional – un succes muncit intens, pe care îl meriți pe deplin. Vei comunica destul de ușor luna aceasta, drept urmare stai bine și pe plan social, iar la final, chiar în prag de sărbători, ai putea cunoaște o persoană de care să te îndrăgostești, în cazul în care nu ești într-o relație deja. Banii vin și pleacă, dar la buget ar trebui să fii mai atentă.

Taur

E timpul să-ți scoți capul din nisip și să te uiți puțin la ce se întâmplă în jurul tău. Ai putea rata oportunități importante, atât în carieră, cât și în viața personală, doar pentru că te-ai rupt total de grupul tău social, de prieteni, poate chiar și de familie, și te-ai concentrat pe o muncă repetitivă și obositoare. Decembrie e ocazia perfectă pentru tine să reiei relații – de toate felurile – și să te bucuri puțin de compania celor dragi. Cu banii și cu sănătatea stai bine, așadar chiar nu ai nicio scuză luna asta. Ieși din zona de confort și socializează mai mult!

Gemeni

Pentru tine, 2019 s-ar putea termina cu tot felul de tensiuni, foarte intens, mai ales în plan personal. Până pe 19 decembrie, Jupiter îți invadează casa intimității, ceea ce înseamnă că vor ieși niște scântei acolo – ar putea fi vorba de scântei între tine și partenerul de cuplu, ceea ce ar fi grozav, în plan amoros, dar ar putea fi vorba și de o aventură... Mare grijă! Altfel, decembrie e pentru tine o lună a investițiilor. Când toată lumea dă bani pe cadouri, tu preferi să îi investești și să te gândești la viitor. Sigur că e foarte bine, doar că nu îi neglija pe oamenii dragi din viața ta, mai ales dacă ai posibilități materiale. Atenție la starea de sănătate, pentru că te-ai putea confrunta cu mici probleme. Poate că ar fi bine să-ți faci un set de analize, astfel încât să intri liniștită în 2020.

Rac

Te așteaptă niște schimbări importante luna aceasta, datorate contextului astrologic destul de rar. Va trebui să faci o alegere – o alegere importantă, în jur de 12 decembrie. Această alegere e posibil să fie legată de viața personală, de partenerul de cuplu. Dacă ești într-o relație de lungă durată ai putea lua decizia de a o oficializa SAU de a o încheia... Va fi o decizie gândită oricum, ceva la care mintea ta se tot întoarce de jumătate de an încoace. Altfel, indiferent de decizia importantă pe care o vei lua în cuplu, o mică aventură de sărbători e și ea în cărți. Te-ai putea trezi sărutându-te fie cu un prieten vechi, fie cu o persoană pe care abia ai cunoscut-o. Ai grijă, oricum ar fi. În sectorul financiar nu sunt probleme, și nici în carieră. Din contră, după ani de agitație, ar trebui să te pregătești să primești abundența în viața ta.

Leu

Pregătește-te pentru o perioadă plină de surprize! Urmează o lună așa cum poate doar ai visat până acum. Totul îți va merge perfect, pe toate planurile, ca un cadou binemeritat din partea astrelor, pentru toate eforturile tale de până acum. Atenție cu cine te parteneriezi în afaceri. Ar trebui să aștepți până la începutul lui 2020 în cazul în care vrei să-ți deschizi o afacere pe cont propriu, însă altfel n-ai de ce să-ți faci griji. Relația cu partenerul de cuplu e mai apropiată ca oricând, radiezi de bucurie și de energie, și cumva, începând cu luna aceasta, reușești să-ți organizezi mai bine viața. Te implici mai mult și în viața socială a comunității tale, poate vei face și niște voluntariat, cert e că o să legi prietenii noi, o să zâmbești mai mult și per total vei fi mai relaxată.

Fecioară

Luna aceasta te-ai putea concentra mai mult ca oricând pe oamenii și lucrurile care te fac fericită. Asta nu înseamnă că vei munci mai puțin, sau că vei fi mai puțin responsabilă, însă poate însemna că vei acorda mai multă atenție socializării, întâlnirilor, stării tale de sănătate ori wellness-ului, în general. Dacă voiai să începi 2020 în formă maximă, ai putea să-ți faci încă de pe acum un abonament la sală ori la piscină, să-ți schimbi dieta ori programul. O să fii mai atentă la tine, la ceea ce iubești, la ceea ce te face fericită și vei investi timp și bani în lucrurile cu adevărat importante pentru viitorul tău – poate o casă?! La capitolul sănătate stai bine, însă tot acum e perioada perfectă de a slăbi, dacă asta îți dorești. Da, cumva chiar acum, în prag de sărbători, tu ai această oportunitate. Așa că dacă voiai de multă vreme să dai jos niște kilograme în plus, spor la treabă!

Balanţa

Luna decembrie e pentru tine cea mai bună perioadă pentru a te relaxa, a lua o pauză de la haosul în care s-a transformat viața ta, în ultima perioadă, și a-ți reanaliza opțiunile pentru viitor. E timpul să te gândești la tine, în primul rând, nu la ceea ce vor alții sau la așteptările lor. O să te bucuri de un final de an cât se poate de echilibrat, din punct de vedere psihic și emoțional, ba chiar ai putea cunoaște o persoană interesantă, alături de care să-ți petreci ultimele zile din 2019. E vremea schimbării, iar schimbarea începe cu tine. Acceptă că ai făcut tot posibilul pentru a-ți duce planurile la bun sfârșit, indiferent că ai reușit sau nu să faci asta, și mergi mai departe cu capul sus. Decembrie e pentru tine și o lună a planurilor de viitor, așa că pune pe hârtie tot ceea ce speri să obții în 2020.

Scorpion

Ai atâtea de făcut în decembrie, încât nici nu știi cu ce să începi! Ce-ar fi să începi cu finalizarea tuturor lucrurilor pe care le-ai început de-a lungul anului, dar pe care nu le-ai mai încheiat niciodată? Luna decembrie va fi pentru tine pentru încheiat tot felul de legături – ori amoroase, dacă te aflai poate într-un triunghi amoros ciudat, ori profesionale, dacă locul de muncă nu te mai satisface... Însă decembrie va fi și o lună a începuturilor. Iar aceste începuturi pot avea legătură cu un nou stil de viață, cu un nou stil vestimentar – dacă asta îți dorești – sau poate cu un nou look. Încearcă să nu-ți faci prea multe griji luna aceasta, chiar dacă uneori pare că situația scapă de sub control. Știi foarte bine că așa e luna decembrie, mai haotică. Până la Crăciun cu siguranță că lucrurile se vor liniști, drept pentru care nu are rost să-ți dai singură anxietate de acum.

Săgetător

Luna aceasta te concentrezi poate mai mult ca oricând pe muncă și pe finalizarea proiectelor începute în ultima perioadă. O să te afirmi în fața colegilor și a șefilor, iar asta te-ar putea pune în situația de a primi o ofertă profesională, chiar la final de 2019. Ai oricum personalitate de lider, așa că dacă primești oferta unui post de conducere, ar trebui să o iei serios în considerare. Încearcă să împaci cumva însă viața profesională cu cea personală, pentru că familia are nevoie de tine. Partenerul de cuplu s-ar putea simți ușor neglijat, ceea ce nu e deloc bine, mai ales în prag de sărbători. Încearcă să îți programezi cu atenție task-urile acestei luni, astfel încât să ai și timp de relaxare, de socializare, de petrecere. O răceală îți poate da planurile peste cap în a doua săptămână a lunii decembrie, așa că ai grijă la imunitate și la perioada de recuperare.

Capricorn

Fie că îți vine să crezi, fie că nu, luna decembrie este cea mai importantă lună din acest an pentru tine. Acum e momentul să tragi linie, să analizezi situații, oameni, colaborări, să-ți faci planuri de viitor și să te bucuri de toate reușitele. Luna aceasta o să fii mai aproape de familie ca oricând și împreună ați putea sărbători și o veste importantă – oficializarea unei relații ori o posibilă sarcină. Ești un zâmbet în această perioadă de sfârșit de an, lucru care e destul de ieșit din comun pentru tine, însă nu degeaba decembrie e considerată luna ta! Acordă atenție banilor, pe care tinzi să îi cheltuiești impulsiv, și înțelege că oamenii dragi din viața ta – chiar dacă merită luna de pe cer – nu se așteaptă la cadouri exagerat de scumpe din partea ta. Nu degeaba se spune că gestul contează!

Vărsător

Luna decembrie va fi pentru tine luna în care îți vei da seama, de fapt, cât de mult ai evoluat în 2019, și luna în care îți vei face planurile pentru anul viitor. Cea mai importantă evoluție a ta va fi, fără doar și poate, pe plan social, așa cum vei realiza, de fapt, pe cont propriu. O să vezi cât de mult te-au ajutat, de fapt, oamenii din jurul tău și cât de bine te simți fără să mai fii implicată în relațiile toxice în care ai fost până de curând. O să te afirmi pe plan profesional mai mult luna aceasta, pentru că totul îți este clar – știi exact ce vrei, cum vrei și când vrei, drept pentru care nimeni și nimic nu te mai poate opri. Ai mari șanse de a-ți oficializa relația, dacă este una de lungă durată, sau de a începe o nouă relație, dacă ai fost singură o bună perioadă de timp. Lucurile stau excelent în plan amoros, deci o să fie o lună plină de dragoste și de zâmbete.

Peşti

Decembrie se anunță a fi pentru tine o lună excelentă – luna în care vei culege roadele muncii tale de un an. O să excelezi mai ales pe plan financiar, unde toate investițiile tale din ultima perioadă se vor dovedi profitabile, drept pentru care o să te bucuri de sărbători liniștite, abundente. În plus, e foarte posibil ca finalul lui 2019 și începutul lui 2020 să nu te prindă acasă, ci undeva departe, poate chiar într-o destinație exotică, alături de prieteni ori persoana iubită. Ai tot ce-ți poți dori în acest punct al vieții tale și tot ce ai obținut, ai obținut prin muncă. Bravo ție! O să ai parte de un sfârșit de an pe care ți-l vei aminti multă vreme de acum încolo!

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton