Una din fanteziile lui cele mai mari este să facă sex cu două sau chiar mai multe femei. Acest bărbat vanitos care simte nevoia să fie permanent admirat şi lăudat nu ar refuza niciodată ocazia de a face sex în trei. Evident, nici nu se pune problema ca al treilea partener să fie bărbat. Horoscop: Unde faci sex vara asta, în funcţie de zodie
Fecioară
Probabil nu îţi vine să crezi că acest bărbat serios visează la orgii sexuale. De fapt, el nu se dă în lături de la nimic când vine vorba de sex şi ar accepta chiar să primească un alt bărbat în patul lui. Singura condiţie ar fi ca apoi să încercaţi şi varianta cu două femei.
Balanţă
Nu îl deranjează sexul în trei. Dar a treia persoană trebuie să fie una la fel de inteligentă şi de rafinată ca şi el. Chiar şi când e vorba de orgii, are nişte standarde destul de înalte. Mai degrabă îl atrage swing-ul într-un club de lux special creat pentru aşa ceva.
Scorpion
Chiar dacă este pasional, înfocat şi mare amator de sex, nu prea e atras de experiementele în trei. Scorpionul este foarte gelos şi nu ar suporta să-ţi vadă partenera în pat cu altcineva. Însă dacă e burlac şi apare ocazia unei aventuri, probabil că nu ar spune nu.