Toată lumea o ştie pe Tyra Banks – fost model de succes şi înger Victoria’s Secret, prezentatoare TV şi actriţă, vedeta şi-a câştigat faima în anii ’90, iar de atunci a încercat să-şi menţină statutul de divă hollywoodiană.
La 41 de ani, Tyra arată în continuare foarte bine, chiar dacă nu mai are silueta de altădată, şi continuă să muncească în show-biz-ul american ca producătoare a show-ului “America’s Next Top Model”.
Cu toate acestea, vedeta se pare că a ajuns la un punct în viaţă în care vrea să fie cât se poate de sinceră cu ea şi cu fanii ei şi a hotărât să posteze pe contul ei de Instagram o fotografie în care apare nemachiată. „M-am hotărât să vă arăt adevărata mea faţă. Am vrut să-mi ascund cearcănele, dar n-am făcut-o. Aceasta sunt eu, aceasta e adevărata mea faţă”, le-a spus vedeta fanilor săi de pe Instagram.
Fotografia a strâns peste o sută de mii de like-uri într-un timp foarte scurt, însă nu toţii fanii au părut încântaţi de iniţiativa artistei. Din păcate pentru ea, mulţi i-au spus că arată ca un zombi sau chiar ca un extraterestru…