O căsnicie fericită are nevoie de multă atenție și răbdare, iar cercetătorii au schițat portretul femeii care are cele mai mari șanse să rămână căsătorită pentru mult timp. Vezi dacă te numeri printre norocoase.
Un studiu recent, citat de yourtango.com, a arătat că femeile cu studii superioare au mai multe șanse să rămână căsătorite chiar și după 20 de ani. Alte cercetări efectuate de Centrul Național de Statistici în Sănătate estimează că aproximativ 78% dintre femeile cu studii superioare, care s-au căsătorit între 2006 și 2010, se pot aștepta ca relațiile lor să reziste cel puțin 20 de ani. Din păcate, specialiștii susțin că femeile care au terminat doar liceul au un risc mai mare de divorț.
Femeile cu diplomă de facultate au tendința de a ști mai bine ce vor de la jumătatea lor și sunt dispuse să aștepte pentru el. În aceste condiții, rămân mai mult alături de partenerul lor și nu renunță foarte ușor.
Cum îți poți salva căsnicia
Indiferent că ai sau nu studii superioare, sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a avea o căsnicie lungă. În primul rând, este important să îți păstrezi atitudinea pozitivă. Pe măsură ce trec anii, cuplurile uită de ce s-au ales unul pe altul și încep să se concentreze pe ce îi enervează la celălalt. Încearcă să nu ignori calitățile soțului tău și veți fi fericiți împreună.
Statisticile arată că unul din cinci cupluri căsătorite stau și o săptămână fără să se sărute, pentru că partenerii sunt prea ocupați. Încearcă să îți săruți soțul zilnic, timp de o săptămână, și vei vedea că vă veți apropia mai ușor. Un studiu al cercetătorilor din Arizona a arătat că cei care au respectat acest program au fost mai puțin stresați și erau mai satisfăcuți de relația lor. În plus, nivelul colesterolului rău a scăzut simțitor.
Foarte important este să sărbătoriți mici reușite pe care le aveți împreună sau separat. Încurajați-vă și complimentați-vă și veți fi mai fericiți.
Nu uita să fiți recunoscători pentru eforturile pe care celălalt le face pentru fericirea voastră. Exprimarea recunoștinței și a admirației îl va face pe celălalt să se simtă apreciat și iubit. Când vorbiți de voi, referiți-vă la o echipă, nu la doi indivizi care locuiesc împreună. Aceasta este o tehnică recomandată de psihologi, pentru a vă reconecta.
Sursa foto: 123rf.