Reguli vestimentare pe care le poți încălca

.
Nimănui nu îi plac regulile, așa că ne-am gândit să încălcăm câteva care îți vor transforma total garderoba. Vezi care sunt.

Regula 1: nu poți purta pantaloni scurți la muncă!

Câtă vreme alegi o lungime decentă, nu ai niciun motiv să nu porți pantaloni scurți la muncă. Asortează-l cu un sacou sau cu o cămașă elegantă și o pereche de sandale cu toc!

Regula 2: nu poți purta sandale cu baretă dacă ești mică de înălțime!

Chiar dacă ești mică de înălțime, nu înseamnă că nu poți purta sandale cu baretă în jurul gleznei. Ai, însă, grijă să le asortezi cu fuste midi sau cu pantaloni până la gleznă. Fusta mini și sandalele cu baretă peste gleznă îți scurtează picioarele.

Regula 3: nu poți purta botine decât toamna!

Nu ai de ce să lași deoparte botinele tale preferate! Poartă-le cu o fusta mini, în formă de A, și o bluză simplă! Vor arăta perfect!

Regula 4: franjurii se poartă doar la festivaluri!

Anul acesta, franjurii se poartă mai mult ca oricând! Nu îți fie teamă să porți la muncă sandalele cu franjuri, pentru că vei arăta foarte chic!

Sursa foto: Northfoto.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton