Metoda simplă prin care afli dacă greutatea ta este sănătoasă

.

O greutate normală ține departe o mulțime de boli cronice. Vezi cum afli care este greutatea sănătoasă și ce trebuie să faci pentru a o menține.

Numeroase studii au demonstrat că grăsimea din jurul taliei crește riscul de boli de inimă sau diabet, iar obezitatea poate provoca deces prematur. Este important să ai grijă de tine și să nu lași kilogramele în plus să te copleșească. Un test de 30 de secunde te ajută să afli care este greutatea sănătoasă pe care ar trebui să o ai. Acesta ar fi un prim pas în a afla ce măsuri să iei mai departe, pentru a rămâne sănătoasă.

Testul care îți spune dacă ai o greutate sănătoasă

Pasul 1: taie o bucată de sfoară de lungimea înălțimii tale.

Pasul 2: îndoaie sfoara în două.

Pasul 3: înfășoar-o în jurul taliei.

Pasul 4: vezi cum te cuprinde soara. Mai rămâne loc după ce o înfășori? Dacă da, înseamnă că greutatea ta este bună. Dacă nu, ești expusă unui risc mai mare de a suferi de boli de inimă sau diabet, potrivit womenhealtmag.com.

Ce să faci dacă nu ai o greutate sănătoasă?

Dacă ai câteva kilograme în plus sau risc de obezitate, este important să discuți cu medicul tău de familie și să vezi dacă ai și alte probpeme de sănătate. Fă-ți teste care să vadă nivelul colesterolului în sânge, controale care să stabilească riscul de boală la inimă, măsoară-ți tensiunea și fă analize care să stabilească dacă există cancer în organismul tău.

Dacă ai două dintre problemele de mai sus, este indicat ca, pe lângă tratamentul prescris de medic să faci și unele schimbări în stilul de viață. Mănâncă sănătos, fă sport și dormi cel puțin opt ore pe noapte.

La ce boli ești expusă dacă ești plinuță

Kilogramele în plus nu îți strică doar silueta, ci și sănătatea. O valoare crescută a colesterolului sau trigliceridelor crește riscul uni infarct sau accident cerebral. Dacă nu vrei să stai cu teama că ți s-a putea întâmpla și ție, este indicat să slăbești.

Fiecare organ simte stresul exercitat de greutatea în exces, dar inima este victimă sigură, din cauza depunerilor de grăsime pe artere. Femeile supraponderale au mai mulți hormoni masculini, iar acesta este un alt factor care crește riscul bolilor cardio-vasculare.

Prea multe kilograme provoacă insomnii și nu te lasă să te odihnești bine. În plus, ai un risc mai mare de a suferi de apnee, adică oprirea respirației în timpul nopții. În aceste momente, nivelul de oxigen scade, afectându-ți inima, sânge, vasele de sânge și crescând riscul de diabet.

Nu este niciodată prea târziu să slăbești. Evită, însă, să ții diete drastice, pentru că rezultatul este de scurtă durată și te poate îmbolnăvi. Mănâncă sănătos, fă sport și rămâi pozitivă!

Calzulează acre este greutatea ideală pentru tine!

Sursa foto: 123rf.

Ultima modificare octombrie 9, 2019 3:53 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale