Chiar și cele mai romantice persoane sunt sceptice atunci când aud sintagma ”suflete pereche”. Și totuși, conform studiilor, nu ai nevoie decât de cinci minute pentru a-ți da seama că persoana din fața ta ți-a fost predestinată. O dovadă în plus că îți petreci viața lângă cine trebuie sunt și obiceiurile pe care le au cuplurile ce intră în categoria sufletelor-pereche.
Sunteți uniți, orice-ar fi!
Relația voastră este zilnic pusă la încercare. Și reușiți de fiecare dată să treceți cu brio aceste probe. Indiferent care ar fi problemele cu care se confruntă sufletele-pereche, întotdeauna le vor rezolva împreună, fără a alerga să se plângă, separat, la părinți sau la prieteni în legătură cu aceste încercări.
Râd împreună
Întodeauna îți faci partenerul să râzi, dacă îi ești predestinată pe viață, iar reciproca este valabilă și în cazul lui. Simțul umorului aduce armonie și optimism în relația voastră și alungă gândurile negative. Iar faptul că tu râzi la glumele lui, iar el îți prinde anecdotele este un semn că sunteți făcut unul pentru celălalt.
Nu se cicălesc
Sufletele-pereche știu să trieze ”luptele”. Multe dintre acțiunile pe care le întreprinde și care pentru marea majoritate sunt revoltătoare, sufletele-pereche le găsesc fără miză. Drept urmare, nu le consideră a fi un motiv întemeiat de ceartă, așa că le tolerează și își văd liniștite de viață.
Încă un lucru de luat în seamă, sufletele-pereche nu țin scorul… decât la bowling.
Sufletul-pereche te cunoaște mai bine decât te cunoști tu
Știe exact ceea ce vrei să mănânci fără să te întrebe, iar când ajungi acasă găsești masa pregătită și ești întâmpinată cu vorbe frumoase. La rândul tău, nu ai niciodată nici un dubiu atunci când este vorba despre locul în care ar vrea să meargă și îi pregătești o surpriză care îl lasă cu gura căscată. Știți ce să vă spuneți ca să vă alinați suferințele.
Își clădesc împreună planurile de viitor
Sufletele-pereche visează întotdeauna împreună și spre un viitor comun și trăiesc pentru îndeplinirea planului lor măreț.
Foto: 123rf.com
Ultima modificare septembrie 17, 2015 4:51 pm