Primăvara este sezonul nunților, iar tu probabil te confrunți cu cea mai grea întrebare: cu ce să te îmbraci. Îți propunem patru ținute confortabile și elegante, care te vor transforma în atracția serii.Negrul rămâne, în continuare, cea mai elegantă culoare, iar rochia neagră este cea mai sigură alegere, când mergi la un eveniment. Combin-o cu accesorii aurii și nu ai cum să dai greș.Dacă îți place să faci alegeri vestimentare îndrăznețe, optează pentru o fustă cu franjuri și un tricou simplu. Completează-ți ținuta cu un colier și o pereche de sandale nude și vei arăta fabulos. Nu te gândi că tricoul este o piesă prea banală pentru o nuntă. Amintește-ți că Olivia Wilde a pășit pe covorul roșu într-o fustă lungă și un tricou alb.Sursa foto: Shutterstock.Rochiile lungi și încărcate nu sunt cea mai bună alegere pentru o nuntă. Ține cont că la un astfel de eveniment vei dansa, vei socializa, așa că este foarte important să te simți bine în hainele pe care le porți. Alege o rochie lungă, vaporoasă, și o pereche de sandale cu pietre aplicate, dar fără toc. Nu este obligatoriu să porți pantofi cu toc la nuntă, așa că poți alege liniștită ceva confortabil.Dacă preferi pantalonii, o salopetă este exact ce ai nevoie. Poart-o cu o pereche de sandale simple și o geantă cu detalii florale. Vei arăta perfect!