Vedetele reușesc să arate întotdeauna impecabil, dar nu te gândi că acest fapt este întâmplător. Vezi ce greșeli de stil nu fac niciodată.
Nu își asortează geanta
Atunci când îți compui o ținută, încearcă să nu urmezi un tipar. Nu trebuie să îți asortezi pantofii cu geanta pentru a ieși în evidență. Când ai un outfit în nuanțe neutre, alege o geantă într-o culoare aprinsă, care nu are nimic în comun cu încălțămintea. Ia exemplu de la Sienna Miller!
Nu ies din casă fără accesorii
Ne plac ținutele simple, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunți la accesorii. Bijuteriile sunt foarte importante, iar dacă ai o ținută lejeră, alege unele cât mai discrete. Nu ieși niciodată din casă fără o pereche de cercei simpli sau măcar un inel. Rosie Huntington – Whiteley știe cât de importante sunt accesoriile și le poartă întotdeauna cu stil!
O ținută poate fi foarte ușor distrusă dacă expui prea multă piele sau dacă acoperi prea mult. Dacă vrei să eviți astfel de situații, este indicat să expui o singură parte a corpului. Ia exemplu de la Alexa Chung, care alege, de cele mai multe ori, să își arate picioarele și să poarte cămăși sau bluze pe gât.
Una dintre cele mai comune greșeli pe care le fac femeile este să își încarca ținuta. Au impresia că nu sunt destul de elegante sau de frumoase și poartă prea multe accesorii sau piese prea stridente. Când ai o piesă care iese în evidență, precum o fustă interesantă sau o rochie cu imprimeuri, celelate elemente trebuie să fie cât mai simple. Atitudinea este ceea ce contează! Dacă nu ne crezi, ia exemplu de la Kerry Washington, care a ales să își pună în valoare rochia cu imprimeu floral cu accesorii cât mai simple!
Știu cum să combine elemente moderne cu unele vintage!
Piesele vintage nu se vor demoda niciodată, însă trebuie să știi cum să le porți! Dacă nu vrei să pară că vii dintr-o altă epocă, ar fi bine să le combini cu piese moderne. Cara Delevingne știe cum să facă asta!
Nu poartă haine care nu li se potrivesc!
Tendințele sunt importante, însă dacă nu te avantajează, nu te încăpățâna să le urmezi. Alege întotdeauna haine care îți vin bine și se potrivesc siluetei tale, pentru că altfel apariția ta se va transforma într-un dezastru. Reese Witherspoon poartă întotdeauna haine care îi vin ca turnate!