Exercițiul de 2 minute care te ajută să fii în formă

.
Timpul este prețios pentru oricine și mai că ne-am dori ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore, ca să putem face ceea ce ne-am propus. În viața noastră agitată nu mai este loc de hobby-uri sau de mișcare. Însă există un exercițiu care nu durează decât două minute și care solicită o mare parte a musculaturii corpului.

Este vorba despre un exercițiu cu flotări. Este foarte bun pentru că tonifică abdomenul, picioarele, cu ajutorul lui lucrezi brațele, coapsele, fesele… Tot ce trebuie să faci este să execuți flotări, timp de două minute. După câteva săptămâni vei constata diferențele: corpul tău va fi mai puternic, vei avea tonus, vei putea să faci și mai multe lucruri într-o zi, deci ți se va îmbunătăți și activitatea.

Citește și: Exercițiile pentru care nu ai nevoie de sală

Dacă ești puțin sceptică citind aceste rânduri, nu e de mirare. Toată lumea crede că flotările sunt cel mai greu exercițiu. Femeilor le este dificil să-l facă, iar bărbații cu greu execută una sau două… corect.

Dar, trebuie să te gândești că faci asta pentru tine și că ai putea să rupi două minute din timpul de stat pe Facebook, să spunem, ca să faci flotări. Mai mult, nici măcar nu ai nevoie de echipament special sau de vreun aparat. Tot ce îți trebuie este… podeaua. Și puțină voință.

Citește și: Exercițiul pentru coapse mai suple

Există diferite tipuri de flotări: în palmă – îți sprijini corpul de podea cu palmele, pe coate – în care sprijini greutatea corporală pe coate – acest tip de exercițiu este mai ușor pentru că partea antebrațelor și coatele îți țin corpul, flotarea pe o parte – în care îți sprijini greutatea corpului pe o parte: fie cu palma, fie cu cotul. Aceasta din urmă este cea mai dificilă, însă este cea mai eficientă. Dacă ești fan yoga, poți exersa pozițiile care se fac la acest antrenament.

Timpul pe care trebuie să îl aloci unei singure flotări este de 30 de secunde. Poți fie alterna diferite tipuri de flotări, fie face același exercițiu. Între mișcări nu trebuie să iei pauză.

Iată mai jos un filmuleț în care ai câteva exemple de exercițiu!

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton