De ce este bine să te speli pe dinți în întuneric

.
Dacă vrei să ai o dantură sănătoasă, periajul de două ori pe zi este esențial, iar cercetătorii susțin că seara ar trebui să te speli pe dinți pe întuneric. Află de ce.

Cercetătorii de la Oxford susțin că oamenii ar trebui să se spele pe dinți pe întuneric înainte de culcare, dacă vor să aibă un somn liniștit. Aceștia sunt de părere că lumina puternică din baie îți trezește organismul și adormi mai greu, potrivit thetelegraph.com.

Ritmul circadian sau ceasul biologic este influențat de nivelul de luminozitate. Organismul știe, astfel, să își regleze temperatura și își dă seama când să adoarmă sau să se trezească, când să elibereze hormoni și când să îndeplinească alte funcții importante. Atunci când te speli pe dinți cu lumina aprinsă înainte să mergi la culcare, creezi confuzie, iar corpul tău nu mai știe că trebuie să se odihnească. În aceste condiții, adormi mai greu și nu te trezești obosită. Somnul este foarte important mai ales pentru repararea țesuturilor, îmbunătățirea funcțiilor cognitive, întărirea imunității și reducerea riscului de obezitate, cancer sau boli psihice.

Alte obiceiuri care te ajută să adormi

Seara, organismul tău eliberează melatonină, o substanță care îți face somn, dar numai dacă primește indiciile potrivite de la mediul înconjurător. Melatonina se eliberează pe întuneric, așa că nu va fi secretată când este multă lumină în cameră. Dacă vrei să adormi mai repede, stai în lumină cât mai slabă înainte să te pregătești de somn.

La fel de important este să închizi toate dispozitivele electronice. Lumina de la ecranele lor te stimulează și te fac să uiți că este momentul să te culci. Mai bine citește ceva și vei vedea cât de liniștit va fi somnul tău.

Dacă ai mereu picioare reci, este o idee bună să dormi cu șosete. În unele cazuri, frigul pe care îl simți s-ar putea să te țină trează. Șosetele îți îmbunătățesc circulația la extremități și te ajută să adormi.

O masă copioasă sau condimentată înainte de culcare nu te va lăsa să te odihnești. La fel de important este să bei puține lichide, ca să nu fii nevoită să te trezești de multi ori ca să mergi la toaletă.

Sursa foto: 123rf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton