Cum știi că suferi de sindromul Anna Karenina

.
Dacă ai citit „Anna Karenina”, romanul scris de Lev Tolstoi, atunci știi finalul tragic pe care l-a avut această femeie, din cauza unei iubiri pasionale. Vezi ce este sindromul care îi poartă numele și cum se manifestă.

Dacă nu ai citit „Anna Karenina”, îți facem un scurt rezumat care să te ajute să înțelegi mai bine sindromul cu același nume. Anna Karenina este o femeie tânără, frumoasă, căsătorită cu un înalt funcționar mult mai în vârstă decât ea. Anna este și mama unui băiețel, pare că are tot ce își dorește, însă este extrem de nefericită. Îl cunoaște pe contele Vronsky, un tânăr fermecător de care se îndrăgostește și care îi devine amant. Iubirea lor o consumă pe Anna Karenina, iar într-un final, aceasta se sinucide.

Sindromul Anna Karenina se manifestă atunci când o persoană devine obsedată de partenerul ei. Știi că ai această problemă atunci când rațiunea nu mai are nicio putere și acționezi condusă doar de sentimente. Află care este pericolul acestui comportament și cum îți afectează sănătatea.

Pericolul sindromului Anna Karenina

Cei care iubesc pasional sunt îndrăgostiți, în primul rând, de sentiment, nu neapărat de persoană. Emoțiile intense te fac să te simți vie, sunt ca un drog și nasc o obsesie pentru partener, potrivit steptohealth.com. Aceste trăiri sunt, însă, periculoase.

Oamenii care suferă de sindromul Anna Karenina nu simt o simplă pasiune, ci suferă, mai degrabă, de tulburare afectiv-obsesivă, caracterizată prin lipsa auto-controlului și o dependență absolută. Sunt incapabili să vadă unde sunt limitele unei relații și ajung să se piardă total. Aceștia nu mai țin cont de ce îi definește și se lasă controlați total de jumătatea lor, doar ca să o țină aproape.

Dragostea pe care o simt persoanele care au sindromul Anna Karenina nu produce fericire, ci este plină de angoase. Bolnavul suferă că partenerul său nu îi este alături în fiecare clipă a vieții sale și trăiește cu teama că va fi abandonat sau înșelat. În plus, are impresia că jumătatea sa nu este la fel de implicată.

Sindromul Anna Karenina te face să renunți la orgoliu, la stima de sine și îți dă peste cap echilibrul emoțional. Partenerul tău devine centrul vieții tale și dezvolți un comportament auto-distructiv.

Cum previi apariția sindromului Anna Karenina

Este normal ca, în adolescență, să simți o pasiune intensă, însă pe măsură ce te maturizezi, iubirea devine ceva mai rațională. Dacă ții cont de undele lucruri, poți preveni apariția sindromului Anna Karenina.

Citește și: Fericirea ta nu depinde de un bărbat

În primul rând, nu te gândi că rolul partenerului este să umple un gol în viața ta. Nu te concentra pe a-ți găsi jumătatea, ci mai degrabă pe cum poți fi o persoană completă. Găsește activități care îți plac, care te fac să te simți împlinită și fericită pe cont propriu. Abia când vei învăța să te simți bine doar cu tine, vei fi cu adevărat fericită în compania altora și vei putea să luminezi și viețile altora. Oamenii nu sunt flăcări care trebuie să îți lumineze calea, ci parteneri care merg pe același drum cu tine.

Fii foarte atentă la cum te simți într-o relație! Dacă partenerul tău nu îți permite să fii liberă, dacă simți că îți îngrădește evoluția ori te face să îți pierzi integrirarea, atunci pleacă de lângă el. În momentul în care altcineva devine prioritatea ta, riști să îți pierzi controlul asupra vieții tale. Nu renunța pentru nimeni la prietenii tăi, la pasiunile tale sau la cariera pe care ți-o dorești. Amintește-ți întotdeauna unde a dus-o pe Anna Karenina pasiunea pentru contele Vronsky.

Nu iubi pe nimeni orbește, iubește cu toate simțurile deschise. Nu îți pierde rațiunea, nu îți ignora intuiția. Dacă nu te respectă, dacă nu ține cont de dorințele tale, dacă nu te face să te simți iubită, atunci pleacă. Fecirea ta este în altă parte!

Dragostea adevărată nu este obsesivă, nu este posesivă, nu este irațională, nu este suspicioasă. Dragostea adevărată te face să te simți fericită și îți dă încredere în tine. Orice altceva este doar o flacără care se va stinge și te va face să dezvolți sindromul Anna Karenina.

Sursa foto: 123rf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton