Cum să manipulezi un bărbat

.

Nu este etic să îți manipulezi soțul sau iubitul, dar uneori este eficient. Vezi ce poți face pentru a-l convinge să îți facă pe plac.

Șantajul emoțional este una dintre cele mai eficiente metode, când vine vorba de manipularea unui bărbat. Deși ei își dau seama când sunt manipulați astfel, nu se pot abține să nu îți facă pe plac. Dacă îți spune, de exemplu, că nu poate să facă ceva, un bun răspuns ar fi: „bine, merg singură. Sunt convinsă că orașul este sigur la orice oră din noapte”. Și dacă poți adopta o figură de ființă neajutorată, este indicat să o folosești în astfel de momente. Sigur, dacă vrei să nu ai mustrări de conștiință că l-ai manipulat, poți face și tu ceva drăguț pentru el.

Încearcă să îl seduci

De ce să pierdeți vremea discutând, când poți să îți pui armele la bătaie. Spune-i că îl vrei fix în momentul în care el îți aduce reproșuri și vei vedea cum discuția se va îndrepta în favoarea ta.

Gătește-i ceva special

Nu degeaba se spune că drumul spre inima unui bărbat trece prin stomac. Dacă vrei să facă ceva pentru tine, gătește-i mâncarea lui preferată, aprinde câteva lumânări și lasă-l să-și răsfețe papilele gustative. După un astfel de gest, nu va putea să te refuze.

Atrage-o pe mama lui de partea ta

Toată lumea știe poveștile în care soacrele sunt femei îngrozitoare, dar nu pleca urechea la așa ceva și încearcă să ți-o faci prietenă. Când cele mai importante femei din viața lui sunt de aceeași parte, nu va putea să vă ignore. Și nu te gândi că iubitul tău nu e băiatul mamei. Și cel mai dur bărbat se gândește de două ori, înainte să își contrazică mama.

Varsă o lacrimă!

Pare un gest mult prea dramatic, însă te va scoate din multe situații neplăcută. Dacă ai făcut ceva grav și nu îl poți liniști, câteva lacrimi îl vor calma rapid. Bărbații nu știu ce să facă când văd o femeie plângând și va depune toate eforturile să te facă să te oprești. Fii sigură că va uita de mica ta greșeală.

Sursa foto: Shutterstock.

    
Vedete din Romania Vedete internationale