Dacă vrei să ai o ținută reușită, este foarte important să combini corect culorile. Îți dăm câteva idei pe care le poți aplica oricând.
Cu ce să combini rozul
Rozul este o culoare care poate fi purtată tot anul, dar primăvara și vara este un must-have. Cele mai multe femei o evită, deoarece nu știu cu ce să o poarte. Nu risca să faci combinații prea îndrăznețe, însă bleu, gri sau roz prăfuit sunt nuanțe care vor evidenția foarte frumos rozul.
Culori potrivite pentru corai
Coraiul este o culoare foarte proaspătă, dar nu poate fi combinată cu orice. Negrul este cea mai sigură alegere, dar poți încerca și nuanțe de portocaliu.
Galbenul este culoarea fericirii, dar este o altă nuanță greu de asortat. Combinațiile sunt numeroase, dar dacă vrei să fii sigură că arăți bine, alege întotdeauna să îl porți cu nuanțe marine, negru și maro.