La 42 de ani, Gwyneth Paltrow iubește din nou. După divorțul de Chris Martin (38), vocalistul trupei Coldplay, Gwyneth a recunoscut recent că este într-o relație cu Brad Falchuk (44), scenarist și producător TV, cunoscut mai ales pentru serialele ”Nip/Tuck”, ”Glee” și ”American Horror Story”.
Cu toate că se zvonea că Gwyneth și Brad sunt împreună încă de anul trecut, niciunul dintre ei nu a recunoscut oficial relația până acum. Iar când s-au hotărât să o facă, pur și simplu au postat o fotografie pe Instagram.
Despre noul iubit al lui Gwyneth se știe că a mai fost căsătorit, aproximativ zece ani, cu o producătoare TV și că are doi copii. Acest lucru nu pare deloc un impediment în relația sa cu artista, având în vedere că și Gwyneth are la rândul său tot doi copii din căsătoria cu Chris Martin – o fiică, Apple (11), și un fiu, Moses (9).
Cu cine s-a mai iubit Gwyneth Paltrow de-a lungul anilor
Prima relație serioasă a lui Gwyneth a fost cu Brad Pitt (51), actualul soț al Angelinei Jolie. La vremea aceea, Gwyneth avea puțin peste 20 de ani. Cei doi au fost împreună trei ani, în perioada 1994 – 1997, timp în care s-au și logodit.
Gwyneth a vorbit mai târziu despre relația cu Brad Pitt, mărturisind că ea a rupt logodna, din cauza faptului că nu era pregătită să se căsătorească, și chiar i-a cerut scuze lui Brad Pitt pentru comportamentul ei de la acea vreme.
După Brad Pitt a urmat Ben Affleck (43). Gwyneth și Ben au fost împreună în perioada 1997 – 2000. Inițial s-au despărțit în 1999, însă s-au împăcat pentru a juca împreună în drama ”Bounce”. El a fost ultimul iubit pe care Gwyneth l-a avut înainte de a-l cunoaște pe muzicianul Chris Martin și a se căsători cu acesta în 2003.
Foto: Instagram, Northfoto
Ultima modificare septembrie 23, 2015 1:49 pm