Gala Premiilor Bambi se desfășoară anual în Germania și datează din 1948. Evenimentul, în cadrul căruia o importantă instituție de media acordă premii persoanelor care au influențat publicul în acel an, a devenit o adevărată tradiție atât pentru vedete, cât și pentru public.
Anul acesta, Gala Premiilor Bambi s-a desfășurat în Berlin, acolo unde numeroase vedete internaționale și-au făcut apariția cu ocazia evenimentului. Dintre toate însă, patru ne-au cucerit definitiv cu ținutele lor. Uite despre cine este vorba!
Heidi Klum (42) a atras toate privirile într-o rochie mov spectaculoasă, semnată de prietenul ei, designerul Zac Posen. Rochia, cu o trenă generoasă și mult volum la bază, a transformat-o pe vedeta de origine germană într-o adevărată zeiță a zilelor noastre.
Spectaculos a arătat și cântăreața Rita Ora (24). Cu o rochie plină de detalii strălucitoare, un decolteu generos și mult, foarte mult voal, artista i-a impresionat pe toți cu ținuta ei semnată Marchesa.
Sylvie Meis (37), fosta soție a fotbalistului Rafael van der Vaart, a purtat la rândul ei o rochie lungă și elegantă, care s-a transformat în scurt timp într-o ținută extrem de sexy, atunci când vedeta și-a arătat piciorul prin crăpătura generoasă a acesteia.