Ce blugi să porți și ce să eviți în această toamnă

.

Toamna este momentul potrivit să îți înnoiești colecția de blugi, dar vrem să ne asigurăm că nu investești în modele care s-au demodat. Vezi ce să porți și ce să eviți în materie de jeans în sezonul următor.

Vara aceasta au fost pe val mom jeans, dar toamna, tendințele se schimbă. Nu trebuie să își lipsească din garderobă blugii evazați până la gleznă, blugii evazați cu talie înaltă, cei cu petice sau blugii șterși. Nu mai sunt atât de popular blugii skinny, colanții din denim sau cei inspirați din costumul de motociclist. Nu înseamnă că nu trebuie să îi mai porți, ci că nu mai sunt un must-have în acest sezon.

Îți venim în ajutor și îți spunem cum să porți fiecare model de blugi care nu trebuie să îți lipsească din garderobă în această toamnă.

Blugii evazați până la gleznă

Acest model de blugi este potrivit pentru orice siluetă, iar partea cea mai bună este că poate fi purtat și la birou. În partea de sus poți alege orice, de la tricouri, la cămăși sau bluze ceva mai elegante, dar pentru un look aparte, îți propunem să alegi bluzele pe gât.

Pentru că au o lungime ciudată, s-ar putea să ai o problemă cu găsirea încălțămintei potrivite. Când o alegi, trebuie să ții cont de înălțime. Astfel, dacă ești mică, alege o pereche de pantofi cu toc sau cu platforme, iar dacă ești înaltă, balerinii, tenișii sau pantofii Oxford sunt o alegere mai bună.

Blugii evazați

Blugii evazați nu se vor demoda niciodată, dar toamna aceasta sunt vedete. Ca și cei până la gleznă, sunt potriviți pentru orice siluetă și pot fi purtați cu încredere atât la birou, cât și în timpul liber. Pantofii cu toc sau cu platforme sunt cea mai bună alegere pentru blugii evazați, dar te poți juca și cu alte modele de încălțăminte. Când vine vorba de bluzele potrivite, nu prea există limită, pentru că pot fi purtați atât cu cămăși, cât și cu tricouri sau bluze supradimensionate.

Blugii cu petice

Blugii cu petice te duc cu gândul la anii 70, așa că dacă îi incluzi în garderobă, poartă-i cu topuri vaporoase, genți cu franjuri sau cămăși din denim. Acestea sunt cele mai sigure combinații, dar dacă vrei să surprinzi, poți încerca să îi asortezi cu piese moderne. O cămașă în carouri și o pereche de pantofi nude vor completa perfect blugii cu petice!

Blugii șterși

Blugii șterși au un aer cool și se potrivesc perfect cu piese elegante și sexy! Pentru că ei par învechiți, trebuie să îi asortezi cu haine prețioase. Evită imprimeurile sau culorile aprinse și mergi pe nuanțe neutre.

Înainte să urmezi tendințele, nu uita că este foarte important să alegi haine care se potrivesc siluetei tale.

Sursa foto: 123rf.

    
Vedete din Romania Vedete internationale