Cafeaua este primul lucru pe care îl bei dimineața? Mai gândește-te. Elle Macpherson îți spune de ce.
Elle Macpherson a povestit, într-un interviu pentru Daily Mail, că obișnuia să bea, în fiecare dimineață, câte o cafea tare, pentru a-și începe ziua în forță. Oboseala constantă și teama de cancer a făcut-o, însă, să renunțe la acest obicei și să facă unele schimbări în viața sa.
„Am început să dorm mai mult, să beau apă când mă trezesc, mănânc mai puțină carne roșie, mai multe fructe și legume, iar în câteva luni, m-am simțit o persoană diferită”, a povestit MacPherson în interviu.
Acum, vedeta susține că își începe ziua cu apă caldă și lămâie, iar la cei 51 de ani arată senzațional.
Macpherson nu este singura care vorbește despre acest obicei sănătos. Cameron Diaz se numără și ea printre vedetele care își încep ziua cu un pahar de apă. Îl bea după ce se spală pe dinți și a vorbit în nenumărate rânduri despre beneficiile acestui obicei.
„În momentul în care beau apă, mă simt mai bine. Dintr-o plantă ofilită, devin una reînviată de ploaie”, spune actrița, potrivit yahoo.com.
De ce este bine să bei apă dimineața
Nutriționiștii susțin că apa consumată dimineață este cel mai bun lucru pe care îl poți face.
„Când dormi pentru o perioadă lungă, nu te hidratezi, dar corpul tău funcționează în continuare la nivel celular”, a declarat nutriționistul Jessica Cording pentru yahoo.com.
Să îți începi ziua cu o cană de cafea este cea mai mare greșeală pe care o poți face, deoarece te deshidratează mai mult. Nu înseamnă că trebuie să renunți la cafea, ci doar că trebuie să bei apă înainte.
Multe vedete, precum Miranda Kerr, Gwyneth Paltrow, Lauren Conrad, iar acum Elle Macpherson, susțin că apa cu lămâie face minuni pentru ele. Susținătorii acestui obicei spun că ajută digestia, îți crește nivelul de vitamina C și îți detoxifică organismul, însă experții nu sunt atât de siguri că lucrurile funcționează chiar așa.
„Deși nu se poate spune că slăbești, este adevărat că apa caldă cu lămâie conține vitamina C și îți oferă un mic ajutor la digestie”, potrivit nutriționistului Lisa Moskovitz. Dacă ai arsuri gastrice sau suferi de reflux gastro-esofagian, nu stoarce o lămâie întreagă în paharul cu apă, ci doar jumătate.
Sursa foto: Hepta.
Ultima modificare martie 15, 2016 12:01 pm