Recunoaștem că este greu să reziști în fața pantofilor perfecți, însă dacă ai, deja, o colecție întreagă, din care ai încălțat doar jumătate, pasiunea ta a mers prea departe. Vezi cum îți dai seama că ești dependentă de pantofi.
Nu există femeie care să nu iubească să facă cumpărături, dar dacă tu crezi că fiecare problemă poate fi rezolvată cu o pereche nouă de pantofi, ai o dependență.
Iubești orice model de pantofi
Ți se pare că nu ai niciodată destui pantofi și nu te mulțumești cu stilettos sau sneakers, ci vrei orice model care îți apare în fața ochilor.
Îți dai toți banii pe pantofi
Când începi să îți dai banii de facturi pe pantofi, înseamnă că pasiunea ta a scăpat de sub control. Calculează banii de care dispui și cheltuielile pe care le ai și abia apoi gândește-te la noua pereche de pantofi pe care urmează să ți-o cumperi.
Nu ai unde să îți mai pui pantofii noi
Dacă nu mai ai loc în dulap pentru pantofii noi, poate ar trebui să mai iei o pauză de la astfel de cumpărături.
Nu îți poți lua gândul de la pantofi
Ai văzut o pereche de pantofi roșii și nu îți poți lua gândul de la ea până nu o duci acasă? Înseamnă că ești dependentă de aceste accesorii minunate.
Găsești mereu scuze să îți cumperi alți pantofi
Știi scuzele alea: „cumpăr doar pentru că sunt la reduceri”? Nu au nicio valoare. Adevărul este că tu cumperi pentru că nu te poți opri.
Dacă ești dependentă de pantofi, ar trebui să ceri ajutorul unui specialist. Poți încerca să te tratezi singură, dar cere ajutorul prietenelor tale și înarmează-te cu multă răbdare. Nu vei înceta peste noapte să tânjești după pantofi, dar este important să înveți să ignori aceste dorințe.
Sursa foto: Shutterstock.