Chiar dacă te speli pe dinți de două ori pe zi și folosești ață dentară, chiar dacă eviți dulciurile, s-ar putea ca sănătatea ta orală să nu fie atât de bună precum crezi. Învață de la dentiști ce nu ar trebui să faci niciodată, ca să ai dinți frumoși.
Nu consumă băuturi energizante
Ingredientele acide, aditivii și zahărul din băuturile energizante pot slăbi smalțul dinților și favorizează apariția cariilor. Consumul constant al acestor produse este chiar mai periculos decât cel de sucuri carbogazoase, avertizează specialiștii citați de prevention.com. Dacă nu te poți abține, este indicat să le bei luând guri mari, în loc să sorbi din ele pe parcursul întregii zile. Când ai terminat, clătește-ți gura cu apă sau mestecă o gumă fără zahăr, pentru a neutraliza acidul. Același lucru este recomandat și după ce bei sucuri acidulate.
Nu se folosesc de dinți pentru a face diverse lucru
De câte ori desfaci o pungă sau o sticlă cu dinții, riști să îi crapi sau chiar să produci răni grave în gură. Fracturarea maxilarului este foarte posibilă în astfel de situații și te poți alege cu durere cronică de fălci. Folosește întotdeauna o foarfecă sau un cuțit pentru astfel de sarcini și lasă dinții doar pentru mestecat.
Nu mănâncă mulți carbohidrați
Pâinea, pastele sau biscuiții poate nu sunt la fel de nocive ca mâncarea procesată, dar se transformă în zahăr în momentul în care ajung în gură. Bacteriile din cavitatea bucală se hrănesc cu zahăr și provoacă carii. Dacă, totuși, nu poți rezista în fața unei porții delicioase de paste, spală-te pe dinți după masă sau mestecă o gumă, înainte ca bacteriile să transforme zahărul în acid care îți atacă dinții.
Nu păstrează periuța de dinți la întâmplare
Când îți lași periuța de dinți într-un pahar din baie, alături de alte periuțe de dinți, provoci un amestec de bacterii care pot ajunge în gura ta. În plus, materii fecale pot ajunge pe periuța de dinți de câte ori tragi apa. Încearcă să îți ții periuța de dinți într-un dulap special, cât se poate de steril.
Popcornul este foarte periculos pentru dinți, mai ales dacă nu este făcut bine. Dacă ai plombe, riști să le rupi în două de câte ori mesteci această gustare. Ai, deci, mare grijă data viitoare când urmărești filmul tău preferat cu un bol de popcorn.
Nu beau vin fără vaselină
Vinul, ceaiul și cafeaua sunt băuturi acide, care slăbesc smalțul dinților, mai ales dacă îți place să le plimbi prin gură, ca să simți mai bine aroma lor. În plus, băuturile închise conțin tanin, substanțe ce lasă pete pe dinți. Dacă vrei să îți protejezi dantura, o poți unge cu un pic de vaselină, înainte să consumi aceste băuturi. Pe lângă faptul că vei avea dinți albi, le vei da și un luciu.