Cuplurile care se ceartă doar foarte rar nu sunt genul care ascund problemele apărute după uşă sau sub preş. Dimpotrivă, astfel de cupluri sunt genul care au parchet şi care mătură gunoiul imediat ce apare. Astfel, casa miroase mereu frumos, nu le este niciodată teamă de oaspeţi şi nu ajung să se certe pe al cui a fost rândul să facă curat, ci fac curăţenie împreună.
Cuplurile care nu se ceartă îşi cer scuze mai des
Multe cupluri se ceartă şi partenerii rămân supăraţi unul pe altul din cele mai stupide motive, doar pentru că nici unul nu vrea să admită că a greşit.
Un cuplu matur, care ştie ce este cu adevărat important în viaţă se comportă ca o echipă, nu ca doi adversari. Dintr-o ceartă, nimeni nu iese învingător, deoarece ambii oameni implicaţi au de suferit pe termen lung, ca şi relaţia lor.