Nu ştii cum se face, dar nu o dată ţi s-a întâmplat ca exact când aveai impresia că El e alesul şi că eşti în relaţia perfectă, iubitul tău ţi-a spus că vrea să vă despărţiţi.
După două, trei relaţii destul de lungi care s-au terminat în acest fel, singura concluzie la care ai ajuns este aceea că ai ghinion în dragoste. Înainte de a crede că doar ghinionul este responsabil de haosul din viaţa ta, vezi dacă te regăseşti în una din situaţiile de mai jos, recunoscute că pun bărbaţii pe fugă. De asemenea, ia în calcul şi o altă variantă: e posibil să repeţi un anumit tip de comportament care-i face pe bărbaţi să dispară la un moment dat.
1. Nu ai răbdare
Dacă spune că sună el, nu insista şi aşteaptă să dea un semn. Altfel, vei părea mult prea disponibilă şi va învăţa că tu îl vei căuta şi vei accepta orice ar face el. Dacă ţi-a spus că mai are nevoie de puţin timp pentru a termina ceva, nu-l grăbi şi cicăli încontinuu cu întrebările. Dacă vrea o seară cu băieţii în oraş, nu-l suna din oră în oră să-l întrebi când vine acasă. Obsesia pentru control e un alt comportament de evitat.
2. Faci prea multe scenarii
Orice plan al lui în care nu eşti şi tu te transformă într-o persoană atât de suspicioasă, încât adesea nu te poţi controla. Îi răstălmăceşti cuvintele şi le interpretezi după cum se potrivesc scenariului din mintea ta. O propoziţie de genul „Azi a venit o colegă nouă la serviciu” îţi dă universul peste cap. „Dar de ce îmi spune mie asta?”, „Oare cum arată?”, „Oare e mai tânără ca mine?”, „Or fi ieşind în pauza de masă împreună?” etc. Sunt doar nişte exemple, dar dacă te regăseşti în genul de reacţii de mai sus, e posibil ca nu doar ghinionul să fie vinovat că relaţiile tale se termină când tu crezi că sunt perfecte.
3. Eşti prea disponibilă
Trecem la cazul în care ai relaţie după relaţie. Eşti amuzantă, deschisă, sociabilă, iar bărbaţii roiesc în jurul tău. Ba chiar te distrezi cu prietenele tale, pentru că nu ştii pe care să-l alegi. Când te îndrăgosteşti, vrei deodată totul, fără să te mai gândeşti că la început scopul tău era doar să te amuzi şi să ai cu cine să ieşi în oraş. În plus, trebuie să iei în calcul faptul că bărbaţilor le place să cucerească femeile. Nu le oferi totul de la început, deoarece ei renunţă uşor la femeile care sunt foarte disponibile şi nu lasă o urmă de mister, pentru a fi descoperite pas cu pas.
Există, evident şi categoria total opusă celei în care eşti prea disponibilă. Aceea a femeilor care au aşteptări foarte mari. Nu spunem să accepţi orice şi pe oricine, în niciun caz. Dar dacă deja ai o listă de genul „cum ar trebui să fie bărbatul ideal pentru mine”, e bine să te opreşti şi să vezi cum sunt aşteptările tale. Să fie frumos, să aibă simţul umorului, să aibă bani pentru vacanţe de vis, o carieră de succes, să vrea să se căsătorească imediat cu tine şi să faceţi doi copii împreună sunt doar vise de adolescentă, nu de femeie care trăieşte în realitate.
5. Plângi după fostul
S-a terminat. O ştii deja. Ai încercat orice ţinea de tine pentru a vă împăca, dar nu a mers. Opreşte-te şi nu-ţi mai plânge de milă. Dacă stai izolată şi te uiţi la mesajele voastre din perioada când eraţi împreună, nu o să se schimbe nimic. Din contră, nu faci decât să nu-ţi dai voie să cunoşti alţi bărbaţi. Iar când îi cunoşti, nu îi mai compara cu fostul! Nu există două persoane la fel, iar dacă relaţia cu ex-ul nu a mers, cu atât mai mult nu e un criteriu după care să te ghidezi când alegi pe altcineva.