Căutăm mereu gustul acela pe care îl avea mâncarea în copilăria noastră. De la puii crescuți în curtea bunicilor, puii aceia care alergau liberi toată ziua, ciuguleau grăunțe, boabe de porumb sau se luptau cu vreo frunză de salată. Gustul acela al supei care avea cerculețe în ea, avea o savoare anume și se sorbea mereu fierbinte pentru a alunga răcelile. Iar carnea fiartă se băga puțin la cuptor pentru a se rumeni, pentru ca apoi să se servească împreună cu nelipsita garnitură de cartofi piure sau la cuptor. Așa avea gust o zi de duminică pentru marea majoritate a celor care au crescut cu bunici la curte.
Am crescut cu bucate românești în care carnea de pui era nelipsită. Am crescut cu supa de pui, densă, cu tăiței sau găluști, cu câte un morcov sau un cartof uitat prin farfurie. Ne-am lins pe degete de ostropelul de pui cu sos de roșii, sau de ciulama de ciuperci cu sos gros de smântână în care trebuia să înmoi bucăți zdravene de pâine pentru a lua tot sosul. Am mâncat cu poftă pui cu orez, pe vremea când orezul nu se gătea al dente, ci era un pilaf bine fiert, am crescut cu mâncarea de mazăre sau de fasole verde culeasă direct de pe vrejurile din grădină, cea în care puiul se frăgezea minunat, am așteptat cu nerăbdare puiul fript la ceaun și cartofii prăjiți peste care obligatoriu turnam mujdei de usturoi din belșug. Am trăit și mâncat românește, întocmai ca părinții și bunicii noștri.
Se spune că gusturile copilăriei nu se uită niciodată. Și că toată viața apoi suntem în căutarea acelui gust pe care îl avem păstrat undeva acolo. Descoperim tot felul de mâncăruri sofisticate, descoperim gusturi, bunătăți gastronomice din diferite culturi, ne îndrăgostim de locuri noi, suntem zi de zi în căutare de experiențe și lucruri care să ne desăvârșească, dar tot ceea ce simțim și gustăm nou, invariabil comparăm cu gustul acela, unic, al copilăriei.
În timpuri în care se vorbește foarte mult despre reinterpretarea unor feluri clasice de mâncare, multe dintre ele dând naștere la adevărate capodopere gastronomice, produse ale iscusinței și imaginației unor chef-i cu mult talent, cu siguranță rămân câteva feluri de mâncare ce nu se vor schimba cu niciun preț. Mâncărurile copilăriei sunt cele pe care le ducem și mai departe, ca moștenire, sunt cele care ne leagă pe veci de bunicii și părinții noștri, sunt cele pe care le preparăm cu drag și cu care ne mândrim mereu.
Și lucrul grozav este că putem duce mai departe gustul copilăriei. Tot ce trebuie să facem este să găsim ingrediente ca cele de atunci, să alegem cu atenție între sutele de produse existente pe cele care au păstrat neîntinat gustul autentic. Mai departe ține doar de noi să ducem gustul mai departe.
Ultima modificare noiembrie 6, 2019 9:58 pm