Vopsirea părului: ce greșeli să eviți? Fiecare dintre noi are o culoare ideală de păr care îi evidențiază frumusețea și îi ascunde unele dintre imperfecțiuni. De obicei, alte nuanțe au efectul opus, ajung să ne accentueze liniile fine și să ne „ascundă” cele mai atractive trăsături ale feței.
În general, între păr și stima de sine există o strânsă legătură, așa că alegerea vopselei potrivite va face cu siguranță o diferență.
Vopsirea părului. Greșeli care te fac să pari mai bătrână
Iată care sunt acele greșeli pe care le faci atunci când îți vopsești părul și care te pot face să arăți cu câțiva ani mai în vârstă!
Alegi o culoare mult prea închisă
Ai observat vreodată că atunci când un obiect este plasat în fața unui fundal întunecat, trăsăturile sale par să fie mai distinse? Același lucru se întâmplă și cu fața noastră. Când ne vopsim părul într-o culoare închisă (fără șuvițe), „imperfecțiunile” noastre, cum ar fi liniile fine, ies în evidență. Dacă îți plac nuanțele mai închise, castaniul închis poate fi o alternativă mai bună decât negrul.
Citește și: Top 6 nuanțe de păr care te întineresc cu 10 ani
Cum să te vopsești în 2023. Tendințele anului în materie de culoarea părului
Greșeli în vopsirea părului: Alegi o culoare complet diferită de cea naturală
Ce te poate face să arăți mai bătrână: părul blond sau castaniu? Din păcate, răspunsul depinde de mai mulți factori. Nu ar trebui să-ți schimbi dramatic culoarea naturală a părului, deoarece schimbările drastice pot să nu fie potrivite pentru nuanța pielii tale, iar asta te poate face să arăți mai bătrână.
Să o luăm ca exemplu pe Emma Stone. Culoarea ei naturală este blondul. Nu pare cu cinci mai tânără cu această culoare? Dacă îți vopsești părul de ceva vreme și nu mai ești sigură care este culoarea ta naturală, e de preferat să privești pozele din copilărie.
Optezi pentru o culoare uniformă
În încercarea de a-și ascunde părul alb, unele femei optează adesea pentru o culoare uniformă. Trebuie să știi că, în general, culorile monocromatice (blonde sau negre) nu îți vor face părul să arate natural și pot da un aspect tern și îmbătrânit feței tale. Șuvițele de diferite culori vor oferi mai multă luminozitate feței și îți vor oferi un aspect mai tineresc, rupând astfel monotonia culorilor uniforme.
Pariezi pe blondul platinat
Admiri această nuanță? Dacă da, atunci ar fi bine să te gândești de două ori. Blondul platinat este o culoare rece, care nu arată bine dacă ai tenul deschis, deoarece te îmbătrânește.
Îți lași părul jumătate alb și jumătate vopsit
Crezi că părul alb îmbătrânește? Relaxează-te, acesta este doar un mit! De fapt, poți fi admirată dacă nu îți mai vopsești părul la maturitate, te simți sigură pe tine și crezi că arăți minunat. Cu toate acestea, unele femei trec printr-o fază de „tranziție” și urăsc să aibă rădăcinile albe în timp ce restul părului lor este vopsit.
În realitate, acest lucru le poate poate face să pară mai în vârstă. Deci, sugestia noastră este să eviți acest lucru și să optezi pentru o coafură modernă, cum ar fi stilul pixie. Cu alte cuvinte, încearcă să porți părul foarte scurt și tuns modern, te va face să arăți mult mai tânără.
Te vopsești în culori care nu mai sunt la modă
Vopsirea părului ține de tendințe. De aceea, unele nuanțe sunt la modă, în timp ce altele sunt considerate învechite. Dacă optezi pentru o culoare care era la modă în trecut, poți părea „de modă veche”.
Dacă pariezi pe culorile care sunt la modă, poți obține aspectul dorit! Hairstylistul tău știe care sunt nuanțele la modă ale sezonului și ar trebui, de asemenea, să îți spună care este vopseaua potrivită pentru nuanța pielii tale.
Nu-ți acoperi rădăcinile
În general, părul trebuie vopsit constant, altfel apar rădăcinile care au altă nuanță și sunt inestetice. Cu toate acestea, suntem pe deplin conștiente că nu putem ține întotdeauna pasul cu această rutină. Pentru a evita să arătăm mai în vârstă, pentru că amânăm această etapă de îngrijire, putem alege acele stiluri de vopsit care fac ca rădăcinile să pară mai întunecate, cum ar fi stilul ombre. În acest fel, ne putem lăsa părul să crească natural și să aibă un aspect proaspăt tot timpul.
Ocolești culorile roșiatice intense
Dacă îți vopsești părul într-o culoare roșiatică, poți obține un aer elegant. Cu toate acestea, întreținerea sa poate fi costisitoare, deoarece culoarea se estompează destul de repede și părul tău ajunge să arate neîngrijit. În plus, părul alb tinde să iasă și mai mult în evidență atunci când este în contrast cu nuanțe precum roșcatul-castaniu sau roșul- visiniu.
O alternativă sigură este să alegi blondul căpșună, care este o nuanță între blond și roșu — poate da un aspect mai cald și mai luminos feței tale. Mai mult, deoarece este o nuanță mai deschisă, va ascunde mult mai bine părul alb nedorit.
Foto: Shutterstock
Ultima modificare noiembrie 30, 2023 3:26 pm