Video: Cum se face, pas cu pas, o manichiură Half Moon sau French inversat

.
Manichiura Half Moon, cunoscută şi sub denumirea de French inversat, nu este o manichiură nouă, în ciuda faptului că se numără printre tendinţele actuale. Puţină lume ştie că această manichiură a fost vedeta anilor

’30, atunci când femeile îşi colorau doar partea din mijloc a unghiei, iar vârfurile şi baza unghiei rămâneau albe.

Sigur că odată cu anii şi acest gen de manichiură a suferit modificări, însă e important să ştim de unde a pornit curentul manichiurilor Half Moon.

Dacă şi tu îţi doreşti o asfel de manichiură, află că este destul de uşor de realizat, însă vei avea nevoie de nişte nail stickers, adică acele şabloane care se lipesc pe unghii, pentru a obţine clasica manichiură French. De asemenea, mai ai nevoie de un lac de unghii transparent, un lac de unghii în culoarea ta preferată şi un instrument care să te ajute să lipeşti perfect stickerele. Însă dacă nu ai un astfel de instrument poţi folosi foarte bine şi o pilă de unghii sau un beţişor din bambus.

Iată cum se face o manichiură Half Moon sau French inversat:

Aplică mai întâi lacul de unghii transparent, pe toată lungimea unghiei, şi aşteaptă să se usuce foarte bine. Apoi, ia stickerele de hârtie şi aşază-le chiar la baza unghiei, cât mai bine, într-o formă de semicerc. Colorează restul unghiei şi aşteaptă până se usucă perfect lacul de unghii colorat, înainte de a dezlipi şabloanele. Apoi poţi încheia cu un top coat.

Dacă vrei să vezi cum se face o astfel de manichiură, pas cu pas, poţi urmări şi video-ul de mai jos:

Foto: captură foto YouTube/NailsByAsami

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton