Fii sincera! Cand auzi de vintage parca iti zboara gandul la rochiile prafuite din cufarul bunicii si pe care nu le-ai purta nici in ruptul capului (desi, sincer, retro e mai prezent ca oricand in …
… moda) ori la haine second hand care nu-ti prea fac cu ochiul. Dar este vintage-ul total demodat? Chiar e desuet sa porti o haina ce o face sa ofteze nostalgic pe mama ta? Eu as spune ca a purta o rochie vintage, e ca si cum ai vizita un oras cu o istorie bogata si un background artistic puternic, si ai invata povestea lui pas cu pas, cu fiecare fald dantelat. Si daca mai sus spuneam de haine second-hand, vintage-ul nu inseamna o pereche de jeans Levi s din colectia trecuta, ci mai degraba de prima pereche de jeans ever-made by Levi Strauss!
Conceptul de vintage, spune lumea (destul de rautacios as zice) ar fi doar un eufesmism pentru haine vechi. Eu as afirma ca e mai degraba o haina cu o anumita incarcatura istorica, artistica si mai cu seama legata de moda si stil. Termenul se foloseste gresit de catre multa lume si este perceput la fel de eronat – eu una m-am cam saturat de asa-zisele targuri vintage care prezinta margele si blugi „atinsi” de patina vremii (in genere cu ajutorul unei suprafete rugoase, care sa atace textura, oferindu-i un look prafuit)! VINTAGE se refera la vestimentatia anilor 1920-1980 (asa-zisa „perioasa de aur” a modei). Si inca ceva, daca tot suntem la capitolul terminologie, a nu se confunda cu retro – care se refera la haine actuale ce imita stilul unei epoci.
Si daca tot am terminat cu morfologia modei, sa trecem la lucruri mai serioase… cum ar fi sezonul rece care incepe sa se contureze pe rafturile magazinelor si eterna dilema a femeii (si cosmar al barbatilor) – Ce pastrez si ce arunc? Ce cumpar si ce nu?
Curatenia de toamna
Am vorbit despre retro si vintage pentru ca toamna-iarna ne pregateste un sezon dedicat anilor 80, cu umerii supradimensionati si in culorile fluorescente specifice petrecerilor disco: auriu, roz, turcoaz, galben-acid, dar si perioadei de aur a modei – un retro pretios ce aduce aminte de rochiile-flapper, extrem de senzuale si feminine purtate de Marilyn Monroe, pe acorduri de jazz ori Charleston. Si pentru ca un nou sezon in moda aduce dupa el o noua garderoba, tin sa-ti reamintesc vorbele lui Coco Chanel: „Moda se demodeaza, stilul niciodata”.
Asa ca, iata cateva tips&tricks despre cum sa-ti triezi piesele ce au facut furori in sezonul trecut si care, purtate ca atare sau cu putin ajutor din partea accesoriilor, te vor face trendy si-n sezonul care se anunta. Nu spune nimeni sa-ti investesti bugetul (si-asa incercat de criza) intr-o creatie couture Poiret ori Schiaparelli, dar ai putea sa cauti prin magazine variante cheap&chic ale acestora. Sa inceapa shopping-spree-ul!
Trend report
Vedetele sezonului trecut au fost culorile tari, faimosul colour blocking fiind pe buzele tuturor criticilor de moda. Oranj-vermillon, galben, fucsia, violet si albastru in toare variantele lui cromatice. Nu spune nimeni sa-ti aduni toate hainele puternic colorate din dulap sau sa le porti pe toate in acelasi timp, dar pastreaza cateva din piesele-cheie prezentate pe catwalk pentru sezonul cald si care pot fi purtate cu mult success in noul sezon.
Salopetele pretioase continua sa fie IN! La fel blazerele si sacourile cu tenta masculina, ori rochiile-gogosar in culori tari! Nu renunta la ele, pot fi usor asortate si accesorizate. Pont: se poarta mixul de printuri si imprimeuri – floral cu geometric (dungi, buline, modele abstracte).
Asa ca, iata. O tinuta poate fi compusa dinntr-o bluza cu maneci 3/4 , bufante – so hot in 2009-2010 cu imprimeu floral, sacoul colorat pe care te pregateai sa-l arunci (adauga-i pernite la umeri si vei obtine efectul „80”s despre care iti povesteam), pantaloni-pana din ecosez sau tartan si daca esti mai indrazneata, o geanta XXL in dungi. „It doesn‘t get better than that!”
Culorile nude si pastelate dispar din lumina reflectoarelor in toamna-iarna, dar daca ai investit intr-o rochie cu volane de culoarea serbetului si te numeri printre femeile dornice de experimente fashion, poart-o cu accesorii aurii, ciorapi in culori flurescente, si gata! Ai scapat-o de „ghilotina”!
Camasile si bluzele in culori pastelate si bejuri, pot ramane de asemenea in garderoba ta – sunt ideale pentru o tinuta office, mai ales daca sunt purtate cu un taior rosu. Ai grija insa! Rosul – tomata este OUT! Un taior rosu-inchis, apropiat de caramiziu (sau pentru cunoscatori, rosu-permanent) este IN! Designerii de la Milano, au propus feminitatea ca trasatura dominanta, asa ca, daca ai o rochie cu talia marcata si solduri ample, pastreaz-o. O poti purta cu manusi lungi sau 3/4 , pentru un look vintage (amintind de New-Lookul anilor 50).
Se vor purta culorile fluorescente, insa nu te grabi sa cataloghezi drept rebut piesele in tonuri neutre (griuri), sau cele in non-culori. Alb-negru e mai puternic ca oricand. Si in varianta minimala, dar si completate de structuri sau broderii sparte. Pantalonii drepti cu linii masculine, dantelele pretioase (underwear as outwear ramane in trend) ori jachetele cu accente military, capele, tunicile, arata cel mai bine in alb, negru si gri, si pot fi foarte usor asortate.
Si daca tot vorbesc de „asortare”, e timpul sa amintesc si de accesorii. Cizmele lungi, peste genunchi, de anul trecut – in cazul in care le mai ai si nu s-au uzat de atata purtare – pot fi purtate cu success si-n iarna ce se anunta (cu pantaloni stretch din piele sunt hot!hot!hot!), iar in materie de genti, oferta este atat de variata incat le poti pastra pe toate: clutchuri, plicuri, genti XXL sau de mana. Daca gasesti o traista gen shopping-bag, ce aminteste de filmele vechi, nu ezita s-o cumperi. E practica si sigur va fi prezenta si-n primavara/vara 2010 – e de abia al doilea sezon cand designerii o propun.